Îmbrăcămintea proaspătă de Paște: O tradiție plină de semnificație în sufletul credincioșilor
Obiceiul de a purta haine noi în ziua de Paște este o tradiție veche, cu o încărcătură simbolică profundă, transmisă din generație în generație. Credincioșii aleg să se reînnoiască nu doar sufletește, ci și trupește, prin îmbrăcarea unor haine noi, un semn al unei vieți renăscute în lumina credinței și a speranței.
Originea acestei tradiții datează din primele perioade ale creștinismului. Cei care primeau botezul în noaptea de Paște purtau haine albe din in, care simbolizau curățenia, lumina divină și iertarea păcatelor. Acesta nu era doar un act exterior de înnoire, ci și un proces de transformare interioară – „îmbrăcarea în Hristos”, așa cum este scris în învățăturile apostolilor.
În trecut, oamenii obișnuiau să își pună cele mai bune și frumoase haine în Duminica Paștelui, pentru a marca bucuria Învierii și a adresa un mesaj de speranță. Acest obicei era un simbol al unui nou început, al unei vieți curate și pline de lumină, în care credința și speranța înlocuiau suferința.
După perioada de iarnă și un post sever, Paștele devenea un moment de reînnoire. În multe familii, hainele noi erau croite sau cumpărate special pentru a fi purtate în noaptea Învierii. Acest obicei s-a păstrat până în zilele noastre, fiind întâlnit mai ales în zonele rurale, dar și în orașe, unde are o semnificație mai simbolică.
Sâmbăta Mare, dedicată pregătirii sufletești pentru miracolul Învierii
În această zi, credincioșii merg la biserică pentru a primi Sfintele Paști, un gest de profundă încărcătură spirituală, păstrat cu evlavie de-a lungul veacurilor. Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paștelui, în care gospodinele finalizează curățenia, pregătesc ultimele mâncăruri tradiționale și așază hainele noi pentru zilele de sărbătoare.
Sâmbăta cea mare este ziua tăcerii adânci dinaintea Învierii, în care Hristos sfărâmă moartea în iad și cheamă la înviere întreaga umanitate. Gospodinele fac ultimele pregătiri pentru masa de Paști, vopsind ouăle, pregătind cozonacii, pasca, drobul și friptura de miel.
Lumânarea de la Înviere se păstrează aprinsă până acasă
La miezul nopții, în cadrul slujbei de Înviere, preotul îi cheamă pe credincioși să ia lumină, rostind cu glas puternic: „Veniți să luați Lumină!”. Oamenii aprind lumânările din lumina adusă de preot și o transmit mai departe, până când fiecare participant ține o lumânare aprinsă în mână. Tradiția spune că este bine ca lumânarea de la Înviere să fie păstrată aprinsă până acasă, unde creștinii obișnuiesc să înconjoare casa de trei ori, pentru a alunga răul și a aduce binecuvântare.
Seara, gospodinele pregătesc coșul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere. În el pun o lumânare, ouă roșii, pască și cozonac. Înainte de miezul nopții, se pornește către biserică, unde credincioșii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir și aprind și acolo lumânări, pentru a vesti și celor de dincolo Învierea Mântuitorului.