Ienei, maestrul desăvârșit
Dacă ne-am raporta la șah, Emeric Ienei ar fi fost un mare maestru internațional. Conducerea spre succes a unor sportivi precum Ladislau Băloni, Helmut Duckadam, Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă și alții, care au fost componenți ai echipei Steaua câștigătoare a Cupei Campionilor în 1986, nu este o sarcină ușoară. Fiecare dintre acești jucători avea o personalitate proeminentă, orgolii și ambiții distincte. Ienei a demonstrat că are fler, tărie de caracter și diplomație pentru a-i îmbina într-o echipă unită.
Ienei a avut abilitatea de a-l îmblânzi pe sălbaticul Lăcătuș în vestiar, dându-i libertate pe teren. A discutat cu cerebralul Băloni, responsabilizându-l în joc, l-a disciplinat pe rebelul Pițurcă, insuflându-i încrederea de golgheter, și a temperat zvăpăiatul Balint, punându-l în slujba echipei. Cu Tudorel Stoica a interacționat ca un egal, iar cu boemul Majearu a reușit să-l determine să muncească. Deși mulți consideră că a avut la dispoziție o generație de excepție, Ienei merită recunoaștere pentru arta negocierii care a permis formarea unei echipe câștigătoare.
Se spune că Ienei ar fi putut fi ambasadorul României în oricare țară, având capacitatea de a găsi calea spre dialog și colaborare. „Nea Imi”, cum îi spuneau foștii jucători, nu s-a impus prin severitate. El nu țipa, nu certa și nu folosea violența. Bunul simț, calmul și bunătatea sa l-au ajutat să domine prin respect. Foștii fotbaliști nu au avut cuvinte de reproș pentru el, ceea ce reflectă caracterul său onest.
Ienei evita conflictul și dorea să nu supere pe nimeni. Un exemplu în acest sens este o întâlnire avută în Oradea, unde a răspuns sincer la întrebări, dar a cerut ulterior să se elimine din interviu pasaje în care a fost mai dur. Aceasta ilustrează eleganța și respectul său pentru cei din jur.
Emeric Ienei a fost un mare maestru al antrenorilor și un înțelept, iar absența sa va fi profund resimțită. A fost un om rar, cu o contribuție semnificativă în fotbalul românesc.
