Din pat în valuri: Povestea unei familii salvate de pe insula lui Robinson Crusoe, după ce casa le-a fost devorată de tsunami
Când s-a trezit din somn, Pedro Niada a fost uluit să descopere că întreaga sa casă se înclină într-o parte și se umple cu apă. Realizând că nu visează, bărbatul a intrat într-o cursă contracronometru pentru a-și salva familia și a scăpa din casa ce se scufunda rapid în ocean, după ce a fost luată pe sus de un tsunami în timpul nopții. Era 27 februarie 2010, iar Niada nu își revenise încă după petrecerea de sfârșit de vară din satul San Juan Bautista de pe insula Robinson Crusoe, aflată la peste 600 de kilometri de coasta statului Chile.
Privind pe fereastra „Peștelui Zburător”, cabana turistică pe care chiar el a construit-o, Niada a realizat că insula se afla la 100 de metri depărtare. „Tsunami!” a urlat el. Fabiana Persia, partenera lui, dormea împreună cu Dante, fiul lor de șapte ani, și Luz, fiica lor de trei ani. „Ești nebun?” i-a răspuns Persia, crezând că glumește. „Este un tsunami!” a strigat din nou Niada. Când Persia s-a uitat și ea pe fereastră, a văzut un caiac cum se lovește de geam, în timp ce casa continua să se scufunde.
Un vârtej uriaș format în apropiere înghițea bărci, plase de pescuit și întregi case într-un haos învolburat. Se auzeau strigăte disperate de la oamenii care au fost măturați de tsunami și cereau ajutor. Tsunamiul a distrus 80% din clădirile din satul San Juan Bautista de pe insula Robinson Crusoe. Peste tot în jurul lor se auzeau strigătele vecinilor care se înecau.
Unul dintre oaspeții cazați în cabana lui Niada, Matthew Westcott, marinar de profesie, a venit imediat cu un plan de salvare. O barcă mică aflată la aproximativ 50 de metri de casă părea că plutește în aceeași direcție. Westcott a spus că va încerca să înoate prin resturile împrăștiate în ocean pentru a ajunge la barcă. A reușit să urce în barcă în mai puțin de două minute. Niada a ieșit prin fereastră, care acum era îndreptată înspre cer, și și-a ajutat familia să scape din cabana care se scufunda în ocean, în timp ce strigătele disperate ale vecinilor se auzeau tot mai puternic.
Ajungând cu greu la mal, mai multe persoane care încercau să îi ajute pe supraviețuitori să se adăpostească au început să urle către ei: „Fugiți! Fugiți! Fugiți!” Un alt val se apropia de ei. Cu copiii în brațe, Niada și Persia au fugit, fiind ajutați de alte persoane de pe plajă să urce într-o zonă cât mai înaltă. Au urcat 100 de metri, când un alt val uriaș s-a izbit de coastă. „Aveam o căsuță pe deal, cu niște haine”, a povestit Niada. „Nimic nu a fost lovit acolo sus. I-am îmbrăcat pe copii și s-au culcat la loc. Noi am rămas treji toată noaptea. Doar dimineața, când s-a făcut lumină, am putut vedea. Nu mai rămăsese nimic. Atunci am știut că au fost oameni care au murit.”
Valul uriaș a parcurs peste 600 de kilometri în doar 49 de minute. Locuitorii insulei au aflat dimineața următoare că un cutremur masiv a distrus casele construite pe o suprafață de sute de kilometri de-a lungul coastei centrale a statului Chile, având ca rezultat moartea a 525 de persoane. În partea continentală a țării, oamenii au simțit cutremurul violent care a durat trei minute, dar cei 700 de locuitori ai San Juan Bautista nu au simțit nimic și nu au primit nicio avertizare despre cutremurul de 8,8 pe scara Richter care a produs tsunamiul devastator.
Nimeni nu știe ce viteză a avut tsunamiul, dar valul a parcurs peste 600 de kilometri în doar 49 de minute. „Era ca după o bombă atomică”, a povestit Persia. „Casele erau strivite de coasta dealului.” Singurul sat de pe insulă a fost devastat – patru din cinci case au fost distruse. Secția de poliție, școala, cimitirul și aproape toate clădirile guvernamentale au dispărut. 16 persoane au murit, o pierdere devastatoare pentru o comunitate atât de mică și unită.
Într-o singură noapte, familia Niada a pierdut mai mulți prieteni, casa și întreaga afacere. Timp de 15 ani, Niada și Persia au adus grupuri de turiști pe arhipelagul Juan Fernandez, din care face parte insula Robinson Crusoe. Acum, la 40 de ani, Niada a văzut cum tot ceea ce a construit de-a lungul vieții a fost luat de ape. A fost diagnosticat cu depresie și sindrom de stres posttraumatic, iar pastilele nu l-au ajutat. Se trezea deseori în mijlocul nopții, convins că locuința în care se află se scufundă. Treceau multe minute până să își dea seama că este departe de ocean.
„Încă iubeam oceanul, dar voiam să mă duc în alt loc”, a spus Niada, care a început să organizeze expediții oceanice la mii de kilometri de Chile, în largul coastei Ecuadorului. Persia, însă, nu a mai vrut să se apropie de apă. Nu își dorea să mai vadă oceanul din casa ei și nu mai putea să adoarmă decât dacă știa că locuința ei se află pe un deal, departe de orice tsunami care ar putea să se mai producă.
