Un instantaneu din anii ’80: caricatura unui toboșar înghețat, cu o tobă dintr-o canistră de benzină
O caricatură a fost retrasă de la publicare în revista umoristică „Urzica”, în 1987, după ce un informator, menționat ca „sursa Trifu”, a semnalat inadvertențe față de realitatea promovată de partid. Desenul reprezenta un toboșar care părea că tremură de frig, toba fiind o canistră de benzină goală, iar „bățul” cu care bate era, de fapt, un os mare, „pe care n-a mai rămas niciun pic de carne”. Informatorul a remarcat: „Rămâne de văzut dacă este oportună publicarea unei caricaturi ce include, simbolic, frigul-foamea-lipsa de carburanți”, conform unui document făcut public de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
În 1949, când primul număr al revistei „Urzica” a fost publicat, România se afla în plin proces de stalinizare, iar umorul trebuia domesticit și transformat în instrument politic-educativ. La început, revista a fost o prelungire vizuală a directivelor de partid, având misiunea oficială de a înfiera „elementele” care frânau construcția socialismului: chiaburul, imperialistul american, contrarevoluționarul și leneșul. Caricaturile erau violente, menite să dezumanizeze „dușmanul de clasă”. Totuși, sub acest înveliș ideologic rigid, s-a format o primă generație de graficieni, pregătind terenul pentru ceea ce avea să devină școala românească de caricatură.
Pe măsură ce regimul comunist a trecut prin destalinizarea de la mijlocul anilor ’60, „Urzica” și-a schimbat profilul. Atacul brutal a fost înlocuit de o ironie mai fină, orientată spre moravurile sociale. Este perioada în care nume precum Matty Aslan, Albert Poch, Nell Cobar, Puiu Manu, Deneș Molnar sau Mihai C. Papuc au devenit repere naționale. Revista a început să publice nu doar caricatură politică externă, ci și „umor de situație” care reflecta viața cotidiană a românului: cozile, birocrația, calitatea proastă a produselor, micile aranjamente. Pentru cititor, „Urzica” era o supapă, iar pentru stat, un barometru al nemulțumirii populare, controlat cu grijă.
Documentul din 1987, identificat în arhiva CNSAS, redă mecanismul cenzurii din presa scrisă, aplicat riguros și sistematic. În ultimul moment, înainte de tipărirea numărului 12 din 1987 al revistei „Urzica”, un desen neconform cu etica și echitatea socialistă a atras atenția informatorului. Descrierea caricaturii, făcută de informator, detaliază elementele simbolice incluse: un toboșar îmbrăcat în haine acoperite cu zăpadă, cu o căciulă având o steluță pe frunte, tremurând de frig, toba reprezentând o canistră de benzină goală, iar bățul fiind un os mare, fără carne. Documentul a fost marcat cu mențiunea „strict secret”, iar informatorul a furnizat materialul ca urmare a sarcinii de supraveghere a materialelor destinate publicării.
