Moștenirea familială: Este posibil ca mama să înstrăineze locuința după decesul tatălui, având un copil minor
Una dintre cele mai frecvente dileme juridice din România este legată de posibilitatea înstrăinării unor bunuri comune după decesul unuia dintre soți. Când există și un copil, situația devine diferită. Deși părintele supraviețuitor pare că ar trebui să decidă asupra bunurilor, legea intervine pentru a proteja interesele celui mai vulnerabil membru: copilul minor.
Potrivit Codului Civil, în timpul căsătoriei, bunurile dobândite împreună sunt deținute în „devălmășie”, ceea ce înseamnă că nicio persoană nu are o cotă clar definită, totul fiind la comun. La decesul unuia dintre soți, devălmășia dispare, iar proprietatea se transformă într-o coproprietate, unde fiecare metru pătrat este împărțit conform legii. Legea stipulează că soția supraviețuitoare nu devine proprietara întregii case. În prima fază, jumătate din locuință îi aparține deja prin contribuția la căsătorie. Cealaltă jumătate, care a aparținut soțului decedat, formează masa succesorală care se împarte între soție și copil. Astfel, soția are dreptul la un sfert din partea soțului, iar copilul primește celelalte trei sferturi.
În această situație, mama deține o cotă majoritară, dar copilul este proprietar pe o bucată semnificativă din locuință. Dacă soțul supraviețuitor dorește să înstrăineze imobilul, trebuie să obțină încuviințarea instanței de judecată. Conform avocatului Adrian Cuculis, „după moartea unuia dintre soți, bunurile nu mai sunt chiar comune, iar partea care îi revine copilului este împărțită între soția supraviețuitoare și acel minor. Prin urmare, vânzarea fără autorizarea instanței este imposibilă.”
Este o capcană comună pentru părinții rămași singuri convingerea că, fiind reprezentanții legali ai copilului, pot semna orice act în numele acestuia. Legea română consideră copilul un proprietar cu drepturi depline, chiar dacă este minor. Astfel, mama nu poate înstrăina partea copilului din imobil fără supravegherea statului. Orice tentativă de a vinde fără respectarea procedurilor legale va fi respinsă de notarul public, deoarece actul ar fi lovit de nulitate absolută.
Pentru a vinde un imobil unde un minor este coproprietar, este necesară obținerea unei autorizații de la instanța tutelară, unde un judecător analizează dacă vânzarea este „de o necesitate vădită sau de un folos neîndoielnic” pentru copil. Părintele trebuie să demonstreze necesitatea vânzării, cum ar fi mutarea într-o locuință mai potrivită pentru creșterea copilului sau nevoia urgentă de fonduri pentru educația ori sănătatea acestuia.
Judecătorul va impune condiții stricte pentru protejarea banilor obținuți din vânzarea bunului. Partea din prețul de vânzare care îi revine copilului nu ajunge în portofelul mamei, ci este depusă într-un cont bancar pe numele minorului, la care părintele nu are acces decât cu o nouă autorizare specială. Acești bani rămân sub protecția statului până când minorul împlinește vârsta de 18 ani și poate decide singur asupra lor.
