Eliminarea PFAS din sol: o inovație științifică ingenioasă și accesibilă
Oamenii de știință de la Universitatea Yale au dezvoltat o metodă mai ieftină pentru eliminarea PFAS, cunoscute drept „substanțe chimice eterne”, din terenurile agricole contaminate. Această procedură ar costa aproximativ 29.000 de dolari pe hectar, comparativ cu metodele existente, care pot ajunge până la 1,6 milioane de dolari. În plus, noua metodă ar putea îmbunătăți sănătatea solului.
În fiecare an, milioane de tone de biosolide uscate, un material bogat în nutrienți rezultat din tratarea apelor uzate municipale, sunt aplicate pe terenurile din Statele Unite. Aceasta este considerată o modalitate eficientă de reciclare a nutrienților, dar o mare parte din acest nămol este contaminată cu PFAS. Jake Thompson, cercetător în domeniul mediului la Universitatea Yale, subliniază că această contaminare afectează disproporționat micii fermieri și agricultorii ecologici, care au utilizat îngrășăminte ce conțineau PFAS înainte de a fi conștienți de amploarea problemei.
Un studiu național realizat de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) în 2001 a estimat că în biosolidele produse anual în Statele Unite se găsesc între 2.749 și 3.450 de kilograme de PFAS. Aceste substanțe chimice, denumite „chimicale eterne”, nu se descompun ușor, ceea ce le permite să persiste mii de ani în sol. PFAS pot ajunge în cursurile de apă sau pot fi absorbite de plante, reintrând astfel în circuitul alimentar. Dovezile sugerează că expunerea la PFAS poate fi nocivă pentru sănătatea umană, fiind asociată cu apariția cancerului, probleme legate de sarcină și reproducere, riscuri cardiovasculare și alte afecțiuni.
Eliminarea PFAS de pe terenurile agricole prin metodele actuale costă între 800.000 și 1,6 milioane de dolari pe hectar, iar costul total estimat pentru decontaminare s-ar ridica la 8.000 de miliarde de dolari. Noua metodă propusă de cercetători ar implica aplicarea de rocă alcalină mărunțită pe terenurile contaminate, ceea ce ar putea crește pH-ul solului și facilita mobilitatea PFAS-urilor. Plante precum cânepa și ierburile perene, care acumulează rapid PFOS, ar fi cultivate pe acest sol contaminat. Aceste plante ar fi apoi recoltate și supuse procesului de piroliză pentru a obține biochar, un tip de cărbune vegetal.
Un aspect important al metodei este că biomasa transformată în biochar și reaplicată pe teren poate contribui la imobilizarea PFAS-urilor rămase, reducând transferul acestora către culturile furajere. Totuși, există încă necunoscute privind comportamentul PFAS în timpul pirolizei, iar studii recente sugerează că este necesară o temperatură de cel puțin 800 de grade Celsius pentru a reduce nivelurile acestor substanțe. De asemenea, procesul de piroliză și transportul biochar-ului pot genera emisii de gaze cu efect de seră, dar metoda de alterare accelerată a rocilor ar putea contribui la reducerea acestor emisii.
Cercetătorii estimează că, dacă metoda este aplicată la nivel național în Statele Unite, ar putea elimina anual 10,5 milioane de tone metrice de dioxid de carbon din atmosferă. Aceasta reprezintă o oportunitate pentru fermieri de a recăpăta controlul asupra terenurilor lor și de a lăsa solul într-o stare mai bună decât cea anterioară.
