Călătorii nemulțumiți de trenul PESA: întârziere de o oră și temperaturi insuportabile în vagoane
Un tren mult așteptat a dezamăgit încă de la prima cursă. Garnitura electrică PESA, fabricată în Polonia, a plecat din București și a ajuns la Brașov cu o întârziere de aproape o oră. Călătorii au reclamat că, în interiorul trenului, s-a simțit ca în cuptor, deoarece aerul condiționat nu a funcționat.
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat anterior că punerea în circulație a acestui tren este „un lucru bun și un alt pas înainte”. Cu toate acestea, bucuria călătorilor înainte de plecare s-a transformat rapid în dezamăgire la finalul călătoriei. Trenul care a parcurs ruta București-Brașov face parte dintr-un lot de cinci trenuri PESA care au fost achiziționate de CFR Călători.
Călătorii s-au plâns de întârzieri și de căldura insuportabilă din vagoane. „Groaznic, execrabil, să se desființeze acest tip de tren”, a spus unul dintre ei. Alții au întrebat: „Care au fost nemulțumirile? Întârzieri, căldură… din stație în stație reparat la el… pentru ce ne ia banii?”
Altcineva a remarcat: „Este un tren nou, aceasta este prima folosire… dar cu ce întârziere și câte complicații, că nici nu l-au anunțat…” Un alt călător a exprimat speranța că trenul va rămâne curat și pe viitor, având în vedere starea garniturilor de tren din prezent.
Zilele următoare, celelalte patru garnituri electrice vor intra în circulație pe rutele București Nord-Constanța, București Obor-Constanța și Constanța-Fetești. Aceste trenuri fac parte dintr-un total de 21 de trenuri noi despre care ministrul Miruță a menționat că au fost găsite în gara Obor, „lăsate să se decoloreze în soare”.
„Am găsit, când am ajuns la Ministerul Transporturilor, trenuri noi care stăteau în gară la Obor. Recepționate de statul român, dar mi se spunea că nu pot fi puse în circulație. Am luat-o metodic. Am căutat soluții, i-am oprit banii firmei care nu își făcuse treaba, i-am pus pe responsabili la aceeași masă și, cu sprijinul colegilor, am reușit”, a spus Miruță într-o înregistrare video realizată în noul tren.
„Da, știu, când vine vorba despre calea ferată în România sunt multe probleme. Da, au fost ani la rând de inacțiune sau decizii proaste. Și cine a greșit, să răspundă, să explice. Dar nu inacțiunea ne va repara calea ferată, ci munca, curajul și, mai ales, responsabilitatea”, a adăugat el.