Decizia procurorilor: Averile lui George Ciulei și ale Margaretei Cileagă, puse sub sechestru
Un nou dosar penal zguduie comunitatea locală din Cernavodă! George Ciulei, directorul SC Utilități Publice Gospodăria Comunală SRL Cernavodă, și Margareta Cileagă, consilier local și șef al Serviciului de contabilitate în cadrul aceleași societăți, sunt vizați de o anchetă penală instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia. Recent, magistrații au pus sechestru pe averile celor doi.
Este important de menționat că, conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție: „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
George Ciulei, fost preot caterisit, este acuzat de delapidare în formă continuată (2 infracțiuni), instigare la fals intelectual în formă continuată și instigare la uz de fals în formă continuată. Margareta Cileagă este bănuită de complicitate la delapidare, fals intelectual în formă continuată și uz de fals în formă continuată.
Am încercat să obținem un punct de vedere de la Margareta Cileagă, însă aceasta a declarat: „Nu am cunoștință. Chiar nu pot să vorbesc! Mă scuzați.“ De asemenea, George Ciulei nu a răspuns la apelurile și mesajele redactorilor.
Conform informațiilor obținute, ancheta a fost demarată ca urmare a unei sesizări formulate de societatea Utilități Publice Gospodăria Comunală SRL, la finele lunii iulie 2024. La finele lunii iulie 2026, Parchetul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de George Ciulei și Margareta Cileagă, care au calitatea de inculpați. Utilități Publice Gospodăria Comunală SRL s-a constituit parte civilă în proces, solicitând suma de 180.000 de lei.
În cauză a fost realizată o expertiză contabilă judiciară, care a evidențiat un prejudiciu total de 552.671,64 lei net și 814.474,39 lei brut. Prejudiciul cauzat, pentru care există probe, ar fi în cuantum de 191.265 lei net (reprezentând ore suplimentare fictive) și 30.003,92 lei (reprezentând o centrală termică pe peleți). Margareta Cileagă răspunde în solidar cu George Ciulei doar pentru prejudiciul de 191.265 lei, legat de orele suplimentare fictive acordate angajaților.
Procurorii au decis instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile, inclusiv asupra sumelor de bani din conturile bancare ale inculpaților, pentru a preveni ascunderea sau înstrăinarea bunurilor. Sechestrul asigurător a fost stabilit pentru George Ciulei până la concurența prejudiciului de 221.274,92 lei și pentru Margareta Cileagă până la concurența prejudiciului de 191.265 lei.
De asemenea, s-a instituit sechestru asupra sumei de 2.000 de euro, ridicată în urma unei percheziții domiciliare. Inculpații pot contesta măsura sechestrului asigurător la Judecătoria Medgidia.
George Ciulei a fost consilier local în perioada octombrie – decembrie 2024, iar după demisie, locul său a fost preluat de Margareta Cileagă. În trecut, Ciulei a încasat salarii semnificative, ajungând în octombrie 2025 la aproape 12.000 de euro pe lună.
Conform legislației, se reiterează că orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.