Incident violent într-un cort din 2 Mai
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au fost sesizați, pe data de 22 august a.c., în jurul orei 21.00, prin apel 112, cu privire la un incident în care o femeie era agresată de partenerul său.
La fața locului, polițiștii au constatat că, pe fondul unui conflict verbal spontan și al consumului de alcool, un bărbat a agresat o femeie în vârstă de 35 de ani, în cortul pe care îl foloseau împreună. Intervenția poliției, precum și declarațiile persoanelor implicate, au fost înregistrate cu Body Worn Camera din dotarea polițiștilor.
Conform prevederilor legale, a fost întocmit un formular de evaluare a riscului, rezultatul fiind negativ. Victimei i-au fost comunicate toate drepturile legale, inclusiv opțiunea de a solicita un ordin de protecție. A fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, iar cercetările sunt în curs de desfășurare pentru a stabili întreaga situație de fapt și a lua măsurile legale necesare.
În legătură cu modul de intervenție al polițiștilor, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări. Inspectoratul de Poliție Județean Constanța reafirmă angajamentul de toleranță zero față de violență și asigură comunitatea că orice abatere de la etica și procedurile profesionale ale personalului va fi sancționată conform prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.