„Litoralul pentru toți” dă startul astăzi!
Ediția de toamnă 2026 a programului social „Litoralul pentru Toți” debutează astăzi, 1 septembrie, și se va desfășura până în data de 30 septembrie 2026, cu tarife începând de la 39 lei/persoană/noapte. Lansat de Federația Patronatelor din Turismul Românesc în anul 2001, acest program ajunge la cea de-a 49-a ediție, având ca obiectiv principal oferirea de vacanțe pe litoral la prețuri reduse și prelungirea sezonului estival.
Circa 67 de unități de cazare din 10 stațiuni și zone turistice sunt incluse în program, iar o noutate a acestei ediții este schimbarea listei de participanți, 24 dintre unitățile înscrise acum neparticipând la ediția din primăvară.
„Ediția din această toamnă are loc în «Anul Calității în Turism», inițiativă lansată de FPTR pentru anul 2026 și preluată de operatorii economici. Mesajul FPTR este simplu: un tarif mai mic în extrasezon trebuie să vină împreună cu servicii corecte”, se precizează în comunicat.
Cel mai mic tarif comunicat până în prezent este de 39 lei/persoană/noapte în Eforie Nord. Tarifele variază astfel: 39 lei în Eforie Nord, 58 lei în Neptun-Olimp, 60 lei în Costinești, 65 lei în Mamaia Nord și Eforie Sud, 69 lei în Mamaia, 74 lei în Jupiter, 77 lei în Saturn, 80 lei în Vama Veche și 108 lei în Mangalia.
Deși perioada oficială a programului este 1 – 30 septembrie 2026, unele unități au transmis oferte care vor continua și în luna octombrie.
„După 49 de ediții, «Litoralul pentru Toți» continuă să atragă unități noi și să readucă în program operatori care nu au mai participat în ultimele ediții. Am declarat 2026 «Anul Calității în Turism» pentru că turismul românesc trebuie să câștige în fața destinațiilor externe prin servicii, profesionalism și un raport corect între preț și așteptările turistului. Turistul care vine la mare în septembrie este la fel de important ca turistul din plin sezon și trebuie să plece mulțumit, cu dorința de a reveni”, a declarat președintele FPTR, Dragoș Răducan.
Programul se adresează familiilor, tinerilor, pensionarilor, turiștilor care preferă liniștea extrasezonului, celor care caută mini-vacanțe de weekend și tuturor românilor care doresc să petreacă timp la mare la tarife reduse. Pachetele pot fi achitate inclusiv cu vouchere de vacanță, în condițiile acceptate de fiecare unitate de cazare sau agenție de turism.