Scandal la Biserica Izvorul Tămădurii din Constanța
A fost scandal în această dimineață la Biserica Izvorul Tămădurii de pe bulevardul Tomis din Constanța, în zona Macul Roșu, unde au început să fie scoase obiectele de cult. Preotul Adrian Coci a oferit detalii despre situația bisericii, care urmează să fie relocată.
Potrivit părintelui Adrian Coci, obiectele de cult vor fi depozitate temporar la Mănăstirea Galeșu. „Obiectele de cult vor fi depozitate la Mănăstirea Galeșu. Le vom depozita până când vom putea construi un mic paraclis, iar apoi urmează să construim biserica mare. Avem la dispoziție câteva zile. Ulterior, vom primi cheile terenului unde vom merge: cheile și hârtia oficială. Vom curăța și ne vom apuca de paraclis, unde vom duce tot ce este aici. Biserica nu se va dărâma, ci se va reloca. Nimeni nu comandă pe nimeni. Am înțeles că s-a ajuns la un acord cu primăria pentru relocare. Noi am anunțat și ieri, și duminică, credincioșii. Dumnealor, care sunt aici de 26 de ani, le pare rău, este firesc. Dar au înțeles situația”, a declarat preotul.
„Eu nu fac decât să ascult de Înalt Prea Sfințitul. Noi ne-am dorit să rămânem aici, ne-am judecat… Eu doar respect legea”, a mai spus preotul paroh.