Strategiile extremiștilor iranieni: cum au subminat acordul de pace cu SUA și au intensificat conflictul
Extremiștii iranieni, ostili oricărei înțelegeri cu SUA, au zădărnicit acordul de pace printr-o acțiune clandestină de atacare a navelor din Strâmtoarea Hormuz, afirmă surse din interiorul regimului. Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a fost furios când a aflat că forțele iraniene deschiseseră focul asupra a trei nave comerciale, incendiind un tanc de transport de GNL din Qatar și avariind alte nave. Iranul a fost asediat de opinia publică mondială.
Pezeshkian, proaspăt ieșit din negocieri pentru un acord de pace cu Statele Unite, a contactat generalul Ahmad Vahidi, comandantul-șef al Corpului Gărzii Revoluționare Islamice, pentru a cere explicații. Vahidi a declarat că nu autorizase atacul și că nu fusese informat despre acesta. Consiliul Suprem de Securitate Națională nu fusese, de asemenea, notificat. O facțiune marginală de linie dură decisese să acționeze pe cont propriu, subminând eforturile unor pragmatici din Iran care doriseră să ajungă la o încetare a ostilităților cu SUA.
Diviziunile din conducerea iraniană au fost agravate de absența liderului suprem, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care nu a fost văzut și nu a avut o voce publică de când a preluat funcția în martie. Nici măcar Pezeshkian nu era sigur de autenticitatea mesajelor atribuite lui Khamenei. După atac, Statele Unite au ripostat cu lovituri aeriene asupra Iranului, reluând astfel ostilitățile.
Confruntările politice interne au fost intense, cu generali de rang înalt amenințând cu demisia și acuzații de trădare. Repercusiunile au dus la o reorganizare în cadrul Consiliului Național de Securitate, cu numirea generalului Mohsen Rezaei la conducerea consiliului pentru a media între facțiunile politice. Cu toate acestea, susținătorii liniei dure, care aveau o abordare agresivă, au câștigat putere.
Iranul și SUA s-au atacat reciproc, Iranul țintind nave militare americane, iar SUA distrugând petroliere iraniene. Atacul asupra navelor comerciale a fost decis de clericul Hossein Taeb, un șef influent al serviciilor secrete, care s-a opus acordului de pace. Taeb a susținut că Iranul a greșit acceptând acordul și a afirmat că negocierile care cedează în fața inamicului nu reflectă politica Iranului.
Președintele Pezeshkian, în încercarea de a obține clarificări, a aflat că comandanții de pe teren acționaseră pe cont propriu, fără a aștepta aprobarea centrală. Această dispută a fost evidentă prin lipsa unei declarații oficiale a Gărzii Revoluționare care să-și asume responsabilitatea pentru atacul din 7 iulie.
Oficialii iranieni au transmis aceeași versiune de fapt către SUA, dând vina pe operatori rebeli. Abbas Araghchi, ministrul iranian de externe, a fost trimis în Oman, un mediator-cheie, pentru a calma tensiunile. Între timp, susținătorii liniei dure au atacat deschis echipa de negociatori și acordul de pace, iar la mitingurile nocturne s-au cerut reveniri la război.
Guvernul iranian a elaborat o versiune oficială care respinge vina pentru eșecul acordului, susținând că SUA au încălcat acordul prin atacuri asupra Hezbollahului și prin trecerea navelor prin Strâmtoarea Hormuz. Președintele Pezeshkian a afirmat că orice acord ar trebui abordat prin dialog, nu prin confruntare.
Această situație a fost complicată de absența liderului suprem, ale cărui probleme de sănătate au generat speculații. Conform formelor de guvernare iraniene, liderul suprem deține autoritatea de a soluționa disputele interne, iar absența sa a condus la o stare de slăbiciune politică. Pezeshkian a avut dificultăți în a comunica cu Khamenei, iar circumstanțele întâlnirilor au fost bizare, incluzând utilizarea unei ambulanțe cu geamuri fumurii pentru a-l transporta.
Liderii politici și generalii au dezbătut două modalități de a ieși din impasul cu SUA: fie prin revenirea la negocieri, fie prin intensificarea atacurilor. Generalii de linie dură au insistat pentru o confruntare, propunând un plan de război detaliat care ar implica atacuri asupra instalațiilor petroliere regionale. Președintele Pezeshkian și alții au avertizat că un astfel de plan ar putea atrage țara într-un abis de violență și presiune economică.
În cele din urmă, fracțiunea de linie dură a preluat controlul, iar războiul dintre Iran și Statele Unite a intrat într-o fază de escaladare.
