Dinozaurii – maeștri ai adaptării: cum își creau „cuiburi” pentru ouă în climatele reci
Peste 250 de fragmente de ouă de dinozaur descoperite în Patagonia sugerează că titanozaurii utilizau „incubatoare” naturale pentru a-și proteja ouăle de frig. O echipă de cercetători, condusă de paleontologul Kohei Tanaka de la Universitatea din Tsukuba, Japonia, a publicat un studiu în revista Royal Society Open Science, evidențiind că aceste ouă sunt cele mai sudice descoperite vreodată.
În perioada în care dinozaurii au depus ouăle, cuiburile s-ar fi aflat la aproximativ 55-60 de grade latitudine sudică, într-un climat similar cu cel al orașului New York de astăzi. Ouăle, de dimensiunea unei mingi de fotbal și aparținând tipului Fusioolithus, au fost depuse de titanozauri, un grup de sauropode uriașe care au trăit pe Pământ.
Construcția cuiburilor de către dinozauri
Ouăle de dinozaur necesitau o anumită cantitate de căldură pentru dezvoltarea embrionilor. În regiunile mai apropiate de Polul Sud, temperaturile sunt mai scăzute, în special iarna, când lumina solară este limitată. Titanozaurii nu puteau pur și simplu să stea pe ouă pentru a le încălzi, deoarece acest lucru ar fi dus la distrugerea lor.
Cercetările anterioare ale lui Tanaka sugerează că cojile fosilizate ale ouălor sunt extrem de poroase, o caracteristică asociată cu cuiburile de dinozaur care erau complet acoperite, permițând păstrarea căldurii. Totuși, această acoperire nu era suficientă pentru a menține temperatura necesară. Astfel, cuiburile aveau nevoie de o sursă suplimentară de căldură.
Tanaka și colegii săi consideră că energia solară nu ar fi fost suficientă în Patagonia, iar activitatea geotermală nu a fost dovedită ca o sursă de căldură pentru aceste „incubatoare” naturale.
Strategii de protecție împotriva frigului
Unele dintre rudele actuale ale dinozaurilor, cum ar fi crocodilii de apă sărată și curcanii australieni de tufiș, folosesc o metodă ingenioasă de a proteja ouăle, adunând materie vegetală în descompunere în jurul și deasupra ouălor. Aceasta generează căldură pe măsură ce materia organică se descompune, iar cercetătorii cred că titanozaurii ar fi putut folosi o strategie similară.
Porii mari din cojile fosilizate susțin această ipoteză, ouăle îngropate necesitând pori mai mari pentru a permite pătrunderea oxigenului, în timp ce ouăle expuse necesitau pori mai mici pentru a limita pierderea de umiditate. Latitudinea ridicată a regiunii în Maastrichtian sugerează că ouăle erau îngropate într-un cuib de tip movilă, unde descompunerea microbiană ar fi fost principala sursă de căldură pentru incubație.
Zona de descoperire, Formațiunea Chorrillo, reprezintă cea mai mare paleolatitudine din emisfera sudică unde au fost găsite dovezi certe ale unor ouă de dinozaur, demonstrând că titanozaurii cuibăreau la latitudini mai mari decât se credea anterior.
