O enigmă fascinantă a științei: Ce ne învață noile cercetări despre anestezia generală și creierul uman
Peste 350 de milioane de intervenții chirurgicale sunt efectuate anual în întreaga lume sub anestezie generală, însă modul exact în care funcționează substanțele utilizate pentru a induce somnul pacientului rămâne neclar. Noile descoperiri realizate de cercetători dezvăluie mai multe despre mecanismele fundamentale ale creierului și oferă indicii asupra originilor conștiinței, un mister de lungă durată în știință.
Istoria anesteziei este fascinantă. În 1797, amiralul britanic Horatio Nelson a suferit o amputare a brațului drept, fără alt anestezic decât o gură de rom. Până la introducerea anestezicelor în 1846, multe intervenții chirurgicale se desfășurau în timp ce pacienții erau pe deplin conștienți. De atunci, conștiința poate fi temporar oprită, ceea ce a revoluționat medicina.
Există numeroase tipuri de anestezice care induc starea de inconștiență, de la gaze precum xenonul, rar utilizat, până la propofol, cel mai frecvent medicament administrat. Însă întrebarea rămâne: este necesară oprirea completă a activității cerebrale sau anumite regiuni ale creierului sunt mai importante decât altele în acest proces?
Profesorul Nick Franks de la Imperial College London afirmă că, analizând scanările cerebrale, se poate observa că anumite regiuni se opresc mai repede, ceea ce sugerează că aceste zone ar putea declanșa oprirea generală a activității cerebrale.
Rolul talamusului și al altor regiuni cerebrale
Talamusul, o structură importantă în creier, pare a fi prima zonă care își reduce activitatea după administrarea anestezicului general. Această structură este esențială pentru inițierea și menținerea somnului. „Dacă anesteziezi un animal și apoi îi stimulezi o parte precisă din talamus, poți să-l trezești din nou”, explică Franks.
Unii cercetători consideră că scoarța cerebrală este principalul „centru al conștiinței”, iar anestezicele ar trebui să aibă un efect semnificativ asupra acesteia. Alte regiuni implicate includ lobul frontal, responsabil pentru gândirea critică, și lobul parietal, care se ocupă de procesarea informațiilor senzoriale.
Conștiența intermediară
Un aspect intrigant al anesteziei este existența unei „a treia stări” de conștiență, în care un pacient nu este nici treaz, nici complet adormit. Aproximativ 1 din 15.000 de pacienți care beneficiază de anestezie generală pot avea amintiri fragmentate ale intervenției chirurgicale, un fenomen denumit „conștiență accidentală” sau „trezire intraoperatorie sub anestezie”.
Anestezistul consultant Jaideep Pandit a realizat experimente prin administrarea unui anestezic împreună cu un relaxant muscular, folosind un garou pentru a permite pacienților să-și miște mâinile. A descoperit că o treime dintre pacienți au reușit să strângă degetele la comandă, sugerând existența acestei stări intermediare de conștiență.
Problema conștiinței
„Problema dificilă a conștiinței” rămâne un subiect de cercetare intensă. Andrea Luppi, neurolog la Universitatea din Cambridge, studiază conectivitatea funcțională a creierului pacienților sub anestezie. Folosind scanările RMN, el a observat că activitatea neuronală devine mai puțin unică, creierul anesteziat fiind mai asemănător cu cel al altor primate.
Luppi susține că anestezia împiedică regiunile îndepărtate ale creierului să comunice, contrar stării de conștiență, unde aceste regiuni interacționează. Aceste descoperiri sugerează că starea de conștiență nu provine din activitatea unei regiuni specifice, ci din coordonarea rețelelor neuronale. „Înțelegerea noastră despre conștiință este destul de rudimentară”, afirmă Boris Heifets, profesor asociat de anesteziologie la Universitatea Stanford.
