România finalizează ultima solicitare de fonduri din PNRR
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri seară că România a depus oficial ultima cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) către Comisia Europeană, în valoare de 6,04 miliarde euro, înainte de deducerea prefinanțării.
„În jurul orei 21:45, România a depus oficial ultima cerere de plată din PNRR către Comisia Europeană. Valoarea totală a cererii este de 6,04 miliarde euro, iar valoarea netă pe care o solicităm este de 4.347.770.169 euro: 2.582.415.100 euro în fonduri europene nerambursabile și 1.765.355.069 euro sub formă de împrumut”, a declarat Pîslaru.
Cererea cuprinde 104 ținte și jaloane, aferente reformelor și investițiilor din domeniile transport, energie, sănătate, educație, digitalizarea serviciilor publice, managementul apei și al deșeurilor, precum și eficiența energetică a locuințelor. Printre proiectele evaluate la nivel național ca fiind îndeplinite se numără extinderea rețelelor de apă și canalizare, construirea și dotarea de creșe, dezvoltarea centrelor de zi pentru copii, persoane cu dizabilități și persoane vârstnice, achiziționarea de ambulanțe, decarbonizarea încălzirii și răcirii, precum și renovarea energetică a clădirilor publice și rezidențiale.
„Cererea include și investiții în mobilitate durabilă, modernizarea și digitalizarea sistemului vamal, măsuri de prevenire și reducere a abandonului școlar, precum și modernizarea cadrului legislativ pentru gestionarea resurselor umane din administrația publică”, a adăugat ministrul.
Documentația transmisă cuprinde justificările și documentele pentru cele 104 ținte și jaloane, declarațiile de gestiune și rezumatul auditurilor efectuate. Pîslaru a subliniat profesionalismul echipei din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care a încărcat cererea electronic.
Prin depunerea acestei cereri, se încheie etapa transmiterii cererilor de plată din PNRR. „Urmează acum evaluarea de către Comisia Europeană a ultimului pachet de reforme și investiții. Vom continua lucrul cu serviciile Comisiei pentru clarificarea tuturor aspectelor necesare”, a mai declarat Pîslaru.
Acesta a explicat că plata sumelor solicitate va avea loc după evaluarea Comisiei și confirmarea îndeplinirii satisfăcătoare a țintelor și jaloanelor.