Contrastul fascinant dintre învățământul japonez și cel românesc: fără tablă, fără teze, dar cu responsabilități pentru curățenie
În România, la începutul anului universitar, politicienii vizitează facultățile pentru a discuta despre importanța educației, în contextul unei țări europene cu cea mai ridicată rată de abandon școlar. În contrast, în Japonia, care se află în fruntea clasamentelor internaționale privind educația, aproape două treimi dintre absolvenții de liceu continuă studiile la facultate. Politicienii niponi nu frecventează universitățile la începutul anului, iar sistemul de învățământ japonez se concentrează pe educarea copiilor să fie politicoși, curați și să respecte munca.
O comparație a fost realizată prin intermediul unei mame românce, care își crește copiii în Japonia. În școlile japoneze, elevii nu sunt scoși la tablă, iar evaluările sunt diferite față de cele din România. Copiii au responsabilități pe care, în mod obișnuit, le au adulții. Aceștia își servesc singuri masa și fac curățenie în băi, clase și pe holuri. Bianca Miyamoto, o româncă stabilită de 26 de ani în Japonia, a relatat cum arată școala japoneză. Născută și crescută în România, Bianca locuiește în regiunea Shizuoka, iar copiii ei frecventează școala locală, unde sistemul de învățământ diferă semnificativ de cel românesc.
„Copiii nu sunt notați, nu dau teze, nu au lucrări de control, nu sunt ascultați. Cel puțin, oral, nu au nimic. Nu se iese la tablă”, explică Bianca. În schimb, școala îi învață pe copii să aibă grijă de spațiul în care își petrec ziua. „Nu există femeie de serviciu, nici la toaletă, nici în clasă, nici pe holurile școlii. Ei fac tot. Bine, ajutați de învățătoare, dar ei fac tot, din clasa întâi”, mai adaugă ea.
Copiii își pun singuri masa, iar după prânz, strâng de pe masă, mătură și spală vasele. „O pregătesc. În clase, mâncarea este adusă în recipiente mai mari și servită în farfurii de ei. Doi elevi pe săptămână fac de serviciu, servesc masa, servesc orezul sau pâinea, în funcție de ceea ce este”, explică Bianca.
Școala japoneză pregătește copiii mai bine pentru viața de zi cu zi. Spre deosebire de România, unde temele sunt o povară mare, în Japonia, elevii au teme puține sau deloc. „Temele le lasă pe locul doi, pentru că majoritatea elevilor fac meditații private pentru intrarea la liceu. Mamele, jumătate din salariu îl dau pe aceste meditații”, completează Bianca.
Diferențele sunt evidente și din perspectiva elevilor. Kenji, un tânăr care a crescut în Japonia și a venit să studieze în România, observă: „În România e normal. În Japonia este cel mai mare rău! Numărul 1: vorbitul la telefon în autobuz sau metrou.” El a venit în Europa pentru a verifica diferențele în matematică și a constatat că acestea sunt reale. „Acomodarea a fost super greu de realizat. Primele două-trei luni nu am înțeles limba, dar acum mă mai înțeleg cu oamenii din jur”, spune el.
Japonia se află constant în elita globală a testărilor internaționale, în timp ce România se confruntă cu analfabetismul funcțional. Un profesor de cultură niponă la Universitatea din București consideră că „responsabilitatea și disciplina elevilor sunt valori care ar putea fi preluate și în România”. Acesta subliniază importanța implicării în activitățile practice și seriozitatea studenților în Japonia. În Japonia, școala este obligatorie timp de 9 ani, comparativ cu 11 ani în România, dar, cu toate acestea, Japonia continuă să exceleze în educație, în timp ce România se confruntă cu provocări semnificative.
