Profesorii Raluca Talpeș și Omeroglu Batuhan de la Ovidius află astăzi soarta în fața instanței
Zi decisivă astăzi, 6 octombrie 2026, la Curtea de Apel Constanța, în dosarul în care Raluca Talpeș, asistentă universitară la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Ovidius, este cercetată de DNA Constanța, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită în formă continuată (15 acte materiale). Potrivit DNA, sumele pretinse de la studenți ar fi variat între 600 de euro (pentru colocviu) și 2.500 de euro (pentru examen) per student, valoarea totală a foloaselor obținute fiind stabilită până în prezent la peste 37.100 de euro, din care fiecare intermediar și-ar fi păstrat un comision variabil pentru fiecare act de înlesnire.
De asemenea, Omeroglu Batuhan, asistent universitar tot la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Ovidius, este și el anchetat în stare de arest preventiv, fiind bănuit de complicitate la luare de mită în formă continuată (15 acte materiale). Doi studenți cercetați în același dosar, suspectați de complicitate la luare de mită în formă continuată, sunt plasați sub control judiciar.
Surse apropiate dosarului au precizat că Raluca Talpeș și Omeroglu Batuhan vor solicita Curții de Apel Constanța înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai blândă, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Hotărârea de astăzi a Curții de Apel Constanța va fi definitivă.
În prezent, alți zece studenți de la Facultatea de Medicină au fost puși sub acuzația de dare de mită de către DNA. Potrivit anchetatorilor, în perioada mai – septembrie 2026, Raluca Talpeș, în calitate de asistent universitar la catedra de anatomie, ar fi pretins și primit, în repetate rânduri, sume de bani cu titlu de mită de la studenții care au participat la sesiuni de restanțe. Aceștia ar fi fost asigurați de promovarea frauduloasă a colocviilor și examenelor la disciplina de anatomie.
Raluca Talpeș ar fi acționat cu ajutorul altor intermediari, inclusiv al lui Omeroglu Batuhan, care ar fi ajutat la identificarea studenților interesați și la colectarea sumelor de bani. Sumele pretinse de studenți ar fi variat, iar diferența ar fi fost remisă cadrelor didactice examinatoare, respectiv inculpatei Talpeș Raluca.
Se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, iar punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, menținând principiul prezumției de nevinovăție.