De ce ne costă atât de mult energia într-o țară îmbelșugată în resurse?
România dispune de hidrocentrale, reactoare nucleare și alte capacități de producție care pot furniza energie electrică la costuri relativ reduse. Cu toate acestea, avantajele acestor resurse nu se reflectă automat în facturile consumatorilor. Una dintre explicații este modul în care a fost reorganizat sistemul energetic național la începutul anilor 2000.
Într-o analiză privind formarea prețurilor la electricitate, se susține că separarea producătorilor în companii distincte, în funcție de sursa de energie utilizată, a creat interese comerciale diferite și a redus posibilitatea optimizării costurilor la nivelul întregului sistem.
„Prin fragmentare, această complementaritate tehnică a fost însoțită de o separare a intereselor economice. Fiecare companie urmărește propriile venituri, propriul profit și propriile investiții. Interesul comercial al producătorului de energie ieftină nu este să reducă prețul întregului sistem, ci să obțină cel mai bun preț pentru energia sa”, se explică.
Reorganizarea fostului sistem integrat, inclusiv restructurarea CONEL din anul 2000, a determinat separarea producției hidro și termo în societăți independente, fiecare cu propriile obiective economice. Această organizare a făcut ca avantajele producției ieftine să nu mai fie transferate automat către consumatori.
„Problema României este că avantajul energiei ieftine poate rămâne în profitul producătorilor, în timp ce prețul energiei scumpe ajunge în facturile consumatorilor. O reformă trebuie judecată și prin capacitatea ei de a transforma resursele țării în energie accesibilă și competitivitate economică. Altfel, avem producție ieftină, companii profitabile și consumatori care continuă să cumpere scump”, se afirmă.
Cum influențează centralele scumpe prețul întregii piețe
Un element important l-a constituit mecanismul european de formare a prețurilor, cunoscut drept „ordinul de merit”. În cadrul acestuia, producătorii sunt selectați în funcție de ofertele de preț, iar în anumite segmente ale pieței angro, prețul de tranzacționare este stabilit de ultima ofertă necesară pentru acoperirea cererii.
Astfel, energia produsă la costuri reduse poate fi remunerată la același preț cu energia provenită din centrale mai costisitoare, atunci când acestea din urmă sunt necesare pentru acoperirea consumului. De exemplu, dacă consumul este de 100 MWh, iar centralele fotovoltaice și hidro pot furniza împreună doar 80 MWh, va fi necesară achiziția de la o centrală pe gaze, care cere un preț mai mare.
„Regula ‘Ordinului de merit’ este că toți producătorii ale căror oferte sunt acceptate primesc prețul ultimei oferte, adică 180 euro/MWh. Așadar, și parcul fotovoltaic, care ceruse 60 euro/MWh, și hidrocentrala, care ceruse 115 euro/MWh, primesc 180 euro/MWh pentru energia vândută în acea licitație”, se explică. Acest mecanism contribuie la creșterea prețurilor pe piață.
Factura finală a consumatorului depinde însă și de contractele de furnizare, tarifele de rețea, taxele și celelalte componente ale prețului.
Impactul fragmentării asupra sistemului energetic
Fragmentarea producției a avut un efect asupra planificării investițiilor și asupra modului în care sunt utilizate resursele energetice ale României. Fiecare companie își optimizează propriul profit și strategia comercială, ceea ce duce la dispariția perspectivei optimizării întregului sistem energetic național.
„În locul unei planificări integrate apare o sumă de interese comerciale, de cele mai multe ori divergente”, se menționează. România ar trebui să reevalueze rezultatele reformelor energetice realizate în urmă cu peste două decenii, fără a pune sub semnul întrebării necesitatea existenței unei piețe concurențiale.
„Întrebarea fundamentală nu este dacă piața trebuie să existe. Piața este necesară. Întrebarea este dacă arhitectura creată în urmă cu peste două decenii a servit interesul public sau dacă produce efecte secundare pe care nimeni nu le-a anticipat la momentul reformei”, se concluzionează.
Problema principală nu a fost liberalizarea pieței energiei, ci modul în care România a organizat producția și a separat interesele economice ale companiilor. „Cea mai mare greșeală a reformei energetice de la începutul anilor 2000 nu a fost liberalizarea pieței în sine, ci faptul că România a confundat concurența cu fragmentarea”, se subliniază.
