Sevda, tânăra din Constanța adoptată în Canada, își reîntregește familia
Sevda, o tânără de 31 de ani, născută în Constanța, își caută familia biologică după ce a fost adoptată în Canada. Mesajul său emoționant a fost postat pe pagina de Facebook „The Never Forgotten Children”, care se ocupă de reunirea familiilor cu copiii dați spre adopție.
Sevda a declarat: „Salutări din Canada. Numele meu la naștere a fost Sevda Suliman și m-am născut la data de 18 martie 1995 în Constanța. La vârsta de un an, am fost plasată la Leagănul de copii din Cernavodă, iar în anul 1999 am fost adoptată în Canada de o familie minunată. Sunt aici în căutarea familiei mele biologice. Știu despre mama mea că se numește Nagie Suliman și că ar avea acum vârsta de 67 de ani. Mai știu că provin dintr-o familie de 8 frați, eu fiind cea mai mică. Aceste informații mi-au fost confirmate de către autoritățile române. Știu că numele Suliman este foarte răspândit în Constanța, de aceea îndrăznesc să cer ajutorul tuturor constănțenilor mei și nu numai. Doresc foarte mult să-i găsesc, de aceea vă rog să mă ajutați cu multe DISTRIBUIRI, poate o să ajungă și la familia mea. Vă mulțumesc anticipat.”
Mesajul tinerei a atras atenția comunității, iar ea speră că, prin distribuirea acestuia, va reuși să își reîntregească familia.