CEDO: Statul român poate plăti eșalonat salariile restante câștigate de judecători în instanță
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de către statul român. CEDO consideră că întârzierile și eșalonările plăților nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor.
Curtea a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români, care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație considerate a fi discriminatorii în raport cu alte categorii de magistrați sau funcționari.
În comunicatul de presă emis pe 22 octombrie 2026 referitor la cauza „Pușcașu și alții” împotriva României, judecătorii CEDO au declarat inadmisibile cele cinci cereri, considerându-le vădit nefondate. Curtea a argumentat că, în pofida duratei semnificative a întârzierilor, neexecutarea integrală a hotărârilor nu a adus atingere esenței dreptului reclamanților de a obține executarea acestora și nu le-a impus o sarcină individuală excesivă.
Reclamanții, cinci cetățeni români, judecători sau foști judecători, au obținut hotărâri judecătorești favorabile prin care Ministerul Justiției și instanțele la care și-au exercitat funcția de magistrat au fost obligate să le acorde beneficii financiare. Aceștia ar trebui să mai primească, conform susținerilor lor, sumele de 60.000 EUR, 30.000 EUR, 107.454 EUR, 571.891,74 EUR și, respectiv, 381.868,12 EUR.