Sentință severă pentru un bărbat care a provocat moartea a două persoane la Urziceni
Un bărbat care anul trecut a împușcat mortal două persoane într-un scandal izbucnit la Urziceni, județul Ialomița, a fost condamnat la închisoare pe viață. Alte opt persoane implicate în conflict au primit pedepse de peste 20 de ani de detenție fiecare. Scandalul a avut loc între două familii și a fost considerat de procurori un act de „justiție privată.” În total, 39 de inculpați au fost condamnați, iar față de un inculpat, minor la data faptei, instanța a aplicat o măsură educativă.
Sentința Tribunalului Ialomița a fost pronunțată săptămâna aceasta, în urma scandalului care a avut loc pe 8 februarie 2022, soldat cu moartea a două persoane. Toate cele 40 de persoane trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au fost găsite vinovate. Inculpatul care a tras focurile de armă mortale a fost condamnat la detenție pe viață, iar alți opt inculpați au primit pedepse de cel puțin 20 de ani de închisoare, cele mai mari fiind de 29 de ani și 26 de ani.
Conflictul a avut origini în neînțelegeri mai vechi între două familii din județele Prahova și Ialomița. Deși una dintre familii a propus o înțelegere, membrii celeilalte familii au refuzat, deplasându-se cu mai multe autoturisme la Urziceni pentru a se confrunta cu adversarii. Ambele grupuri s-au înarmat înainte de confruntare, având asupra lor arme de foc letale și neletale, bâte, topoare, răngi, cuțite și macete.
Pe 8 februarie 2022, în jurul orei 17:00, cele două grupuri, însumând 40 de persoane, s-au confruntat pe străzile municipiului. În urma violențelor, două persoane au decedat, iar alte șase au fost rănite, patru dintre ele prin împușcare. Procurorii au concluzionat că omorul și tentativele de omor au fost comise cu premeditare.
În cadrul dosarului, 18 inculpați, membri ai familiei bărbatului condamnat la închisoare pe viață, au fost găsiți vinovați de complicitate la omor calificat și au primit pedepse între 19 ani și 4 luni și 29 de ani de închisoare. Aceștia i-au însoțit pe autorii omorului, iar participarea lor la acțiunea violentă a întărit hotărârea infracțională. Unul dintre aceștia a tras cu o armă cu alice asupra a două persoane, rănindu-le, iar altul a lovit un bărbat în cap cu o macetă.
Din cealaltă familie implicată au fost condamnați 21 de persoane. Un bărbat care a tras cu pistolul a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat, infracțiuni privind regimul armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice și sustragere de probe. Instanța a stabilit pedepse între 11 ani și 8 luni și 14 ani și 4 luni de închisoare pentru cinci inculpați găsiți vinovați de complicitate la tentativă de omor calificat, iar alți 14 membri ai aceleași familii au fost condamnați la pedepse între 4 ani și 8 luni și 6 ani și 8 luni de închisoare.
De asemenea, instanța a menținut măsurile asigurătorii dispuse de procurori pentru repararea prejudiciului, inclusiv indisponibilizarea bunurilor inculpatului condamnat la omor și a complicilor săi, până la suma de 13 milioane de euro, precum și sechestrul asupra a patru autoturisme folosite de inculpați și poprirea conturilor bancare ale 18 inculpați. Acțiunea civilă a fost disjunsă și va fi soluționată într-un dosar separat. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.