Luca Niculescu își îndeamnă tinerii din diasporă: „Indiferent de colțul lumii, să poarte mereu România în suflet”
Premierul Luca Niculescu a transmis un mesaj tinerilor români din diaspora, subliniind că aceștia nu ar trebui să fie nevoiți să aleagă între România și oportunitățile oferite de alte țări. În cadrul Forumului Tinerilor Români de Pretutindeni, Niculescu a afirmat că statul român trebuie să le ofere celor plecați în străinătate motive reale pentru a reveni în țară, nu doar „declarații frumoase, întâlniri festive și apeluri la patriotism”.
„Am avut bucuria să particip la Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni, un eveniment găzduit de Administrația Prezidențială. Acum 26 de ani, am participat, ca tânăr ziarist, la prima ediție a acestui forum, organizată sub patronajul președintelui Emil Constantinescu. Printre principalii organizatori de atunci se numărau Nicușor Dan, astăzi președintele României, și Sandra Pralong, consilier prezidențial. După atâția ani, drumurile noastre se întâlnesc din nou, în alte ipostaze, dar în jurul aceleași preocupări: viitorul României și al tinerilor săi”, a declarat Niculescu.
Premierul a subliniat că „investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, iar românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune”. El a menționat că România reprezintă pentru mulți dintre acești tineri „familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile”, dar și o serie de întrebări concrete legate de viitorul lor.
„Dacă m-aș întoarce, ce aș găsi acasă? Aș putea să-mi construiesc aici un viitor? Aș avea aceleași șanse de a-mi pune în valoare pregătirea și talentul?”, a adăugat premierul. Niculescu a evidențiat că tinerii au acum o libertate de mișcare pe care generațiile anterioare nu o puteau imagina, având oportunitatea de a studia, lucra și trăi aproape oriunde.
„Este foarte bine că pot face asta. Important este ca, oriunde s-ar afla, să simtă că România rămâne și țara lor, o țară la al cărei viitor pot contribui și în care se pot întoarce, dacă își doresc”, a spus el.
Premierul a considerat că „românii din străinătate reprezintă o extraordinară resursă de talent, competență, experiență și legături cu lumea”, dar a avertizat că „relația statului român cu ei trebuie să însemne mai mult decât declarații frumoase, întâlniri festive și apeluri la patriotism”.
„Trebuie să însemne încredere, oportunități și proiecte concrete. Mi-aș dori ca ideile discutate la forum să nu rămână doar între pereții sălii în care ne-am întâlnit. Să le analizăm, să le discutăm cu instituțiile și să vedem cum le putem transforma în măsuri și politici publice. Pentru că tinerii nu au nevoie doar să fie ascultați. Au nevoie să vadă că vocea lor contează”, a conchis premierul.