Evacuarea locatarilor dintr-un bloc afectat din Sectorul 6
Un număr de 65 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuințe din Sectorul 6 al Capitalei, după ce pompierii au constatat deplasări ale unor elemente ale fațadei și fisuri, inclusiv în apartamente. Inspectorul-șef al ISU București-Ilfov, Irinel-Alexandru Precup, a precizat că evacuarea este o măsură temporară, luată din motive de siguranță.
Autoritățile urmează să stabilească măsurile necesare în cadrul unei ședințe a Comitetului pentru Situații de Urgență. Precup a declarat că echipajele de intervenție au verificat clădirea după ce au fost semnalate probleme la fațada imobilului. „S-au constatat niște rosturi de dilatație și mișcări ale părții de fațadă a blocului. Colegii mei au intrat rapid în intervenție, au verificat structura de rezistență a blocului și am solicitat informații și de la alte autorități – de la ISC, Poliție, Jandarmerie și primărie, pentru a lua măsurile necesare în vederea stabilizării acestei situații”, a explicat Precup.
În urma verificărilor, au fost identificate probleme și în interiorul locuințelor, motiv pentru care s-a decis evacuarea preventivă a întregului imobil. „Am luat o măsură preliminară, deci este o măsură preliminară și doar temporară, de evacuare a întregului bloc, adică a locatarilor din acest bloc”, a declarat acesta.
Toate persoanele aflate în clădire au fost evacuate, inclusiv cele care aveau dificultăți de deplasare. De asemenea, utilitățile au fost oprite ca măsură de siguranță, iar reluarea furnizării acestora va fi stabilită în funcție de evaluarea situației.
Șeful ISU București-Ilfov a anunțat convocarea Comitetului pentru Situații de Urgență pentru stabilirea măsurilor care trebuie luate în cazul imobilului afectat. Precup a subliniat că o decizie privind intervențiile necesare nu poate fi luată înaintea unei evaluări tehnice corespunzătoare. „Am avut un expert aici. Sigur că vom stabili datele exacte în urma acestui comitet. Nu putem să luăm măsuri fără să analizăm foarte bine situația și să avem o expertiză corectă”, a adăugat el.
Referitor la posibilele cauze ale deteriorării clădirii, Precup a menționat că imobilul datează din 1963 și că tasările produse în timp ar putea fi un factor care trebuie analizat. „Vă dați seama că tasările au existat. Există tasări care apar în funcție de vechime, de timp și așa mai departe. Deci lucrurile sunt foarte greu de analizat acum”, a explicat acesta.
Autoritățile urmează să stabilească, în urma verificărilor tehnice și a ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență, ce intervenții sunt necesare pentru punerea în siguranță a clădirii.