Zece marinari prizonieri în portul Constanța de mai bine de trei luni
Zece marinari sunt blocați de peste trei luni în Portul Constanța, după ce proprietarul a abandonat nava la bordul căreia se află. Navigatorii nu și-au mai primit salariile din luna aprilie, iar doi dintre ei se confruntă cu grave probleme de sănătate și au nevoie de îngrijiri medicale.
Deși doresc să se întoarcă acasă, aceștia nu pot părăsi nava, deoarece este necesar un echipaj de siguranță la bord. Autoritățile încearcă să găsească o soluție pentru repatrierea lor. Cei zece marinari de pe nava Militsa au plecat din Siria în urmă cu un an și au ajuns în Portul Agigea în luna iulie, unde urmau să încarce porumb și să se întoarcă în Siria. Însă ambarcațiunea a fost abandonată de proprietar.
Între timp, nava a rămas fără pavilion și a fost pusă sub sechestru din cauza datoriilor proprietarului. Marinarii nu și-au mai primit salariile din aprilie, iar situația este cu atât mai dificilă cu cât doi dintre ei au nevoie urgentă de îngrijiri medicale. Yazan Rakzeh, unul dintre marinari, a declarat: „Am nevoie de o operație. Am această problemă de șase luni sau chiar mai mult. Am o insuficiență renală.”
Comandantul navei, Abdull Rahman Dilh, a subliniat că familiile lor, rămase în Siria, se confruntă cu dificultăți financiare și că condițiile de trai de la bordul navei devin tot mai grele. „Familiile noastre sunt acasă, în Siria. Ele nu au bani de șase luni; de șase luni ei nu ne-au dat bani,” a adăugat el.
Un alt membru al echipajului, Jaafar Ismail, ofițer mecanic, a menționat că nava a rămas fără combustibil pentru generatoare, iar apropierea sezonului rece agravează situația: „Familia mea nu are mâncare acasă. Aici, condițiile de trai sunt dificile. Se apropie iarna, scad temperaturile și nu avem combustibil pentru a porni generatoarele. Suntem în blackout.”
Autoritățile continuă să caute soluții pentru repatrierea marinarilor. Bogdan Enciu, agentul navei, a explicat: „Încercăm să-i trimitem acasă, să găsim o soluție. Conform regulamentului internațional, nu au voie să părăsească nava; nu poți să lași o navă fără echipaj de siguranță.”
Adrian Mihălcioiu, liderul ITF România, a precizat că reducerea numărului de membri ai echipajului necesită aprobări din partea Autorității Navale Române (ANR) și că trecerea navei în conservare implică și acceptul Administrației Porturilor Maritime Constanța (APMC). „Proprietarul a abandonat nava; a fost o vânzare de la un proprietar la altul; cel care a preluat nava nu a mai dat banii, iar proprietarul vechi a reținut nava,” a explicat Mihălcioiu.
Până la identificarea unei soluții și obținerea aprobărilor necesare, cei zece marinari sunt nevoiți să rămână la bordul navei.