Momentul în care procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan ar putea obține libertatea
Anunț important în dosarul Marius Iacob: procurorul șef al Serviciului de urmărire penală din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a procurorilor Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, ambii din Parchetul Curții de Apel Constanța, precum și a lui Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD Constanța și director al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Constanța.
Înalta Curte, investită cu soluționarea cauzei, a stabilit data în care va decide dacă se impune menținerea în stare de arest preventiv a celor trei sau dacă aceștia pot fi puși în libertate. Astfel, conform datelor oficiale, măsurile preventive vor fi analizate de Înalta Curte mâine, 5 noiembrie 2026.
De asemenea, în acest dosar a fost trimis în judecată și Cartali Mihale. Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație ce nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.