Coliziune pe A2, lângă Medgidia
Pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea intervin la un accident rutier produs pe autostrada A2, în apropierea nodului rutier Medgidia. În incident au fost implicate două autoturisme.
În urma coliziunii, a rezultat o victimă conștientă, încarcerată. La fața locului se află o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj de ambulanță SMURD.