Fritz: Un nou atac asupra românilor din partea unei femei din politica germană
Președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat la declarațiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, care a propus ca românii care muncesc în Germania să nu mai primească alocații pentru copii dacă aceștia trăiesc în România. Fritz a denunțat această retorică, afirmând că românii care muncesc în Germania contribuie cu o sumă între 6 și 9 miliarde de euro la bugetul Germaniei.
„Încă o doamnă din politica germană s-a trezit să jignească românii, de data aceasta de la extrema stângă. Vrea ca românii care muncesc în Germania să nu mai primească alocație pentru copii dacă aceștia trăiesc în România. Retorica aceasta agresivă a extremiștilor e la fel peste tot: soluția lor e să găsească un țap ispășitor, nu să îmbunătățească viața oamenilor”, a declarat Fritz pe Facebook.
Fritz a adresat un mesaj video către Wagenknecht, în care a explicat că propunerea sa nu are sens: „Când spuneți că politica germană ar trebui să se gândească mai mult la Bitterfeld și mai puțin la București, cei doi de B or fi ei o aliterație simpatică, dar dincolo de asta nu are absolut niciun sens.”
El a subliniat că Bucureștiul are un PIB pe cap de locuitor cu aproximativ 30% mai mare decât districtul Bitterfeld și a argumentat că alocațiile pentru copiii care trăiesc în România reprezintă doar în jur de 1% din totalul alocațiilor acordate de statul german. „Alocația pentru copii nu e pomană în Germania. Cine plătește impozit pe salariu are dreptul la ea”, a explicat Fritz.
Președintele USR a menționat că peste o jumătate de milion de români plătesc impozit pe salariu și contribuții sociale în Germania, iar suma totală ajunge la aproximativ 7, 8, 9 miliarde de euro. El a adăugat că, dacă alocația este tăiată, muncitorii români vor primi mai puțin decât colegii lor din Germania care fac aceeași muncă.
Wagenknecht, fondatoarea Alianței Sahra Wagenknecht (BSW), a criticat ceea ce a numit exploatarea sistemului social german, argumentând că Germania nu ar trebui să plătească alocații pentru copiii care nu locuiesc în țară. Declarațiile sale au fost făcute într-un context similar cu cel al copreședintei AfD, Alice Weidel, care a acuzat migranții români că profită de sistemul social german.
Dominic Fritz a reacționat și la acuzațiile aduse de Weidel, subliniind contribuția economică a românilor care muncesc în Germania și menționând că legislația europeană permite, în anumite condiții, plata acestor prestații pentru copiii care locuiesc într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Controversa a generat reacții în comunitatea românească din Germania, unde 22 de organizații și inițiative românești au cerut celor două politiciene să își retragă afirmațiile și să prezinte scuze.