Dezvăluiri: Strategiile lui Donald Trump prin „teoria nebunului” în încercarea de a transforma lumea
Întrebat luna trecută dacă intenționează să se alăture Israelului în atacul împotriva Iranului, președintele american Donald Trump a răspuns: „S-ar putea să o fac. S-ar putea să nu o fac. Nimeni nu știe ce voi face”. El a lăsat lumea să creadă că a acceptat o pauză de două săptămâni pentru a permite Iranului să reia negocierile. Și apoi a bombardat oricum. Această imprevizibilitate devine un tipar în strategia lui Trump, care a transformat-o într-un atu politic cheie.
„[Trump] a pus la punct un sistem de elaborare a politicilor extrem de centralizat, probabil cel mai centralizat, cel puțin în domeniul politicii externe, de la Richard Nixon încoace”, afirmă Peter Trubowitz, profesor de relații internaționale la London School of Economics. „Și asta face ca deciziile politice să depindă mai mult de caracterul lui Trump, de preferințele și temperamentul său.”
Trump a folosit imprevizibilitatea ca o doctrină strategică, ceea ce a schimbat fața lumii. Politologii numesc acest fenomen „teoria nebunului”, în care un lider mondial încearcă să-și convingă adversarul că este capabil de orice pentru a obține concesii. Această abordare poate funcționa, dar întrebarea este dacă se bazează pe trăsături de caracter bine stabilite, făcând comportamentul său mai ușor de prevăzut.
Atacuri, insulte și îmbrățișări
Donald Trump și-a început al doilea mandat prezidențial îmbrățișându-l pe președintele rus Vladimir Putin și atacând aliații Americii. A insultat Canada, sugerând că ar trebui să devină al 51-lea stat al SUA, și a declarat că este pregătit să folosească forța militară pentru a anexa Groenlanda, un teritoriu autonom al Danemarcei. De asemenea, a pus la îndoială angajamentul Americii față de articolul 5 din Carta NATO, care obligă fiecare membru să vină în apărarea celorlalți.
„Cred că articolul 5 este în stare de comă”, a declarat Ben Wallace, fostul ministru britanic al apărării. Dominic Grieve, procurorul general conservator britanic, a afirmat că „alianța transatlantică s-a încheiat”. Mesaje text scurse din Casa Albă au arătat disprețul lui Trump față de aliații europeni, iar vicepreședintele lui Trump, JD Vance, a declarat că SUA nu vor mai fi garantul securității europene.
Previzibilitatea impredictibilului
Trump nu este primul președinte american care a aplicat o doctrină a imprevizibilității. Richard Nixon a folosit o strategie similară în timpul războiului din Vietnam, încercând să convingă inamicii că este capabil de orice. Această abordare a fost preluată și de Trump, care a profitat de instabilitatea sa reputată pentru a schimba relațiile transatlantice în domeniul apărării.
Recent, premierul britanic Keir Starmer a anunțat o creștere a cheltuielilor pentru apărare și securitate de la 2,3% din PIB la 5%, o schimbare semnificativă care reflectă influența lui Trump. Cu toate acestea, imprevizibilitatea sa poate limita capacitatea de a face trucuri pentru a-și păcăli adversarii, având în vedere că acest comportament se bazează pe trăsături de caracter bine cunoscute.
Adversarii impermeabili la farmec și amenințări
Întrebarea rămâne dacă imprevizibilitatea lui Trump va funcționa asupra adversarilor. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acceptat să acorde Statelor Unite drepturi de exploatare a resurselor, însă Vladimir Putin pare să rămână impermeabil la farmecul și amenințările lui Trump. De asemenea, atacurile asupra instalațiilor nucleare iraniene ar putea avea un efect contrar, încurajând Iranul să continue programul nuclear.
Fostul ministru britanic de externe, William Hague, a susținut că atacurile lui Trump vor face Iranul mai dispus să obțină arme nucleare. Profesorul Michael Desch a afirmat că lecțiile din trecut îi vor determina pe dictatori să caute instrumente de descurajare supremă, învățând din experiențele lui Saddam Hussein și Muammar Gaddafi.
O pierdere a încrederii în negocieri?
Privind în perspectivă, imprevizibilitatea poate să nu funcționeze cu dușmanii, dar nu este clar dacă schimbările recente în rândul aliaților vor putea fi menținute. Există îngrijorarea că SUA ar putea fi percepute ca un mediator nesigur, ceea ce ar putea duce la o independență operațională mai mare a Europei față de SUA. Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că Europa trebuie să devină independentă din punct de vedere operațional de SUA.
Aceste schimbări necesită dezvoltarea unei industrii europene de apărare mai puternice și o capacitate de producție de armament independentă. Totuși, acest lucru va necesita timp. Întrebarea rămâne dacă europenii au fost atât de speriați de imprevizibilitatea lui Trump încât să facă aceste schimbări semnificative în arhitectura de securitate a lumii occidentale.
Trump a reușit să își reafirme angajamentul față de articolul 5 la cel mai recent summit NATO, dar imprevizibilitatea sa face ca acest angajament să nu poată fi garantat. Chiar dacă doctrina imprevizibilității se bazează pe o combinație între o alegere conștientă și trăsături de caracter reale, aceasta funcționează pentru unii, dar ridică întrebări majore despre viitorul relațiilor internaționale.
