Secretele salciei, emblema Floriilor: Cum să valorificăm ramurile uscate?
Sărbătoarea Floriilor ne amintește de intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. Salcia, simbolul Floriilor, are o semnificație aparte, fiind considerată „o adevărată plantă de apă” datorită creșterii sale în locuri abundente în apă. Aceasta se remarcă prin puterea sa de creștere și regenerare, fără niciun ajutor din partea omului.
În tradiția greacă antică, salcia, alături de plop, umbrește intrarea în împărăția morții, stăpânită de Pluto și Persefona. Vechii greci i-au atribuit salciei și calități magice.
În Vechiul Testament, salcia este asociată cu bucuria de a trăi. Sărbătoarea care comemorează ieșirea evreilor din Egipt, sub conducerea lui Moise, începe în ziua a 15-a a lunii a șaptea (Tisri) și durează șapte zile. Odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim, semnificația salciei devine mai profundă, simbolizând biruința asupra morții, învinsă de Iisus Hristos prin învierea lui Lazăr și, mai ales, prin Învierea Sa.
În gândirea primară creștină, simbolismul salciei este întâlnit în scrierile Pastorului Hermas. Acesta descrie o salcie mare, care protejează un deal și o câmpie, sub umbra căreia se adună oamenii chemați în numele Domnului. Arhanghelul Mihail le oferă fiecăruia o ramură de salcie, care trebuie restituită pentru a fi grefată din nou pe copac. Majoritatea ramurilor restituite erau pe jumătate uscate, simbolizând gradul de pocăință.
Salcia, prin puterea ei regeneratoare de viață, este asemănată cu Hristos și devine un simbol al credinciosului care a primit noua viață prin baia botezului. Aceste ramuri, purtând binecuvântarea lui Dumnezeu, nu ar trebui aruncate, ci arse sau îngropate în pământ pentru a se întoarce în natură. În satul tradițional, gospodarii păstrează salcia binecuvântată și după ce se usucă, împodobind cu ea icoanele, ușile sau feroneria caselor.
