Păreri: Europa și uitarea pieței comune
Când Jean Monnet, Robert Schumann și colegii lor au conturat primele schițe ale arhitecturii europene postbelice, ideea de bază era o piață. Așa a început totul: nu cu lozinci sau birocrație, ci cu un vis simplu: oameni, mărfuri, idei și bani care se mișcă liber din Lisabona până la Helsinki. O piață unică – liberă, competitivă, fluidă. O Europă în care capitalul, bunurile, serviciile și oamenii circulă fără frică sau obstacole birocratice.
Azi, însă, continentul este copleșit de o multitudine de reguli și directive. Birocrația a devenit endemică, iar Uniunea Europeană este din ce în ce mai des percepută ca o fabrică de norme, restricții și decizii netransparente, alimentând euroscepticismul. În teorie, piața unică ar trebui să fie coloana vertebrală a Uniunii Europene, dar în realitate, aceasta este fracturată, cu fiecare stat membru trăgând în direcții diferite pentru a-și proteja producătorii naționali.
Subvențiile, condițiile speciale și obstacolele etichetate “locale” au creat o formă de discriminare economică. Directiva privind raportarea sustenabilității impune companiilor europene să producă sute de pagini de date non-financiare, ceea ce devine absurd economic pentru micile afaceri. În această piață, nu câștigă cel mai bun, ci cel care are resursele necesare pentru a face față cerințelor birocratice.
Europa devine un spațiu economic închis, iar competiția globală o ocolește. Investițiile mari nu mai vin aici, iar tinerii antreprenori aleg alte continente pentru oportunități mai simple și mai logice. Revenirea la misiunea fondatoare a Uniunii Europene este o urgență economică și strategică. Într-o lume în care economiile se reconfigurează, o piață unică robustă poate oferi șansa supraviețuirii economice și a influenței geopolitice.
Reforma trebuie să fie profundă și articulată în pași concreți. Primul pas este o autoevaluare sinceră a regulilor existente pentru a identifica cele care ajută și cele care doar încurcă. Fiecare directivă nouă ar trebui să vină cu eliminarea a două vechi. Reglementările trebuie să fie proporționale, având în vedere că IMM-urile nu pot duce în spate aceleași cerințe ca marile corporații.
În al doilea rând, Europa trebuie să implementeze o digitalizare reală și comună, nu 27 de portaluri și parole diferite. În plus, protecționismul ascuns trebuie identificat și pedepsit, iar Comisia Europeană nu poate fi un mediator tăcut. Piața unică nu este un concept poetic, ci un contract pe care trebuie să-l respectăm cu toții.
În final, lipsa culturii economice în rândul decidenților este un aspect ignorat. Europa are nevoie de decizii sustenabile economic, luate de oameni care înțeleg realitatea din fabrici și birouri. Fără cunoașterea realității economice, este imposibil să se facă reguli eficiente pentru antreprenori.
Europa nu are nevoie de mai multe reglementări, ci de curajul de a-și aminti cine este și de ce a fost creată. Piața unică este esențială pentru proiectul european, iar fără ea, totul devine formă fără fond. Revenirea la misiunea fondatoare nu este nostalgie, ci singura cale de a face Europa din nou viabilă economic și relevantă la nivel global. Altfel, riscă să devină un muzeu al reglementării: frumos, ordonat, dar părăsit.
