Repere esențiale din existența și parcursul politic al lui Ion Iliescu
Ion Iliescu, primul președinte al României după căderea comunismului, a murit marți, la vârsta de 95 de ani. A condus țara în trei rânduri: ca președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (1989-1992), imediat după Revoluție, și ca președinte ales al țării (1992-1996, 2000-2004). În 1992, Iliescu a câștigat primele alegeri libere organizate în România după mai bine de 50 de ani.
Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930 în Oltenița. După absolvirea Liceului Spiru Haret și a Institutului Politehnic din București, a continuat studiile la Institutul Energetic al Universității de Stat din Moscova, unde a devenit secretar al „Asociației studenților români”. Deși au existat zvonuri că Iliescu l-ar fi cunoscut pe Mihail Gorbaciov, amândoi au negat o astfel de legătură. Se susține că Nicolae Ceaușescu l-ar fi trimis pe Iliescu în afara Bucureștiului în timpul vizitei lui Gorbaciov în România din iulie 1989 pentru a preveni orice contact între cei doi.
Criticii au sugerat că ascensiunea rapidă a lui Iliescu de la director de editură la președinte de stat ar fi fost influențată de această relație. Iliescu a recunoscut că a fost coleg de facultate cu Li Peng, viitorul premier al Chinei. La 19 august 1956, a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești și a devenit șef de secție în cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Român. De asemenea, a ocupat funcții de conducere în domeniul propagandei și a fost ministru pentru problemele tineretului. Ceaușescu a limitat ascensiunea sa în partid, iar Iliescu a rămas director al Editurii Tehnice până în decembrie 1989.
Grupul Iliescu, care a preluat puterea după Revoluție, era format din persoane marginalizate de regimul lui Ceaușescu, având ca obiectiv înlăturarea dictatorului, dar menținerea României în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Un document din arhiva Ministerului polonez de Externe arată că Iliescu și Silviu Brucan au cerut Moscovei ajutor militar, dar răspunsul URSS a fost că „sunt gata să trimită orice fel de ajutor cu excepția intervenției trupelor”. Iliescu a susținut adoptarea reformelor în stil Perestroika, afirmând că soții Ceaușescu „au întinat numele Partidului Comunist Român” și „memoria celor care și-au dat viața pentru cauza socialismului” în România.
La sfârșitul anului 1989, FSN a preluat puterea și a format un guvern provizoriu, numindu-l pe Iliescu președinte-interimar. Alegerile din 1990, programate pentru 20 mai, au fost însoțite de proteste anti-FSN. Iliescu a mobilizat minerii din Valea Jiului pentru a înfrunta aceste mișcări, ceea ce a dus la declanșarea mineriadelor din 29 ianuarie și 28 februarie. În alegerile din 1990, Iliescu a obținut 85% din voturi, în timp ce adversarii săi, Radu Câmpeanu și Ion Rațiu, au obținut 10,6%, respectiv 4,3% din voturi.
În alegerile din 1992, Iliescu a câștigat cu 61% din voturi în fața lui Emil Constantinescu, iar în 1996 a fost învins de acesta. După înfrângerea din 1996, Iliescu a obținut un mandat de senator și a condus grupul parlamentar PDSR din Senat. În alegerile din 2000, Iliescu a câștigat din nou, în fața lui Corneliu Vadim Tudor, profitând de nemulțumirile populației față de reformele economice dure. Guvernul Adrian Năstase a venit la putere în acest mandat, perioada în care România a aderat la NATO și a finalizat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană.
În 2005, Iliescu a pierdut alegerile interne din PSD în fața lui Mircea Geoană și a fost ales președinte de onoare al PSD în 2006. În 2017, a fost acuzat de infracțiuni împotriva umanității în dosarul mineriadei din iunie 1990. Pe 1 aprilie 2019, a fost internat pentru operație de pericardită. Pe 9 iunie 2025, Iliescu a fost internat la terapie intensivă după ce a prezentat probleme respiratorii.
