Împotriva tăcerii: O voce curajoasă în fața violenței domestice
Violența domestică reprezintă, pentru mii de femei din România, o realitate trăită zi de zi, care poate transforma frica în tragedie. După cazul Teodorei, tânăra ucisă de fostul partener într-un cartier privat din Ilfov, mai multe victime ale violenței domestice au găsit curajul să vorbească. Aceste femei au decis să își împărtășească poveștile pentru a ajuta pe oricine recunoaște semnele unei relații abuzive să știe că există ajutor. Ele au decis să nu mai accepte frica, controlul și izolarea, sperând că vocile lor vor fi auzite și vor salva alte vieți.
Victima violenței domestice a declarat: „Îmi doresc ca femeile care sunt în relații abuzive să realizeze și să ia decizia de a face ceva pentru ele, să accepte ideea că dacă au început, abuzurile nu se vor opri, indiferent de reacția femeii.”
Reporterul a întrebat când și cum au început abuzurile, iar victima a răspuns: „Povestea e oarecum comună, ca la carte, pas cu pas, doar că eu nu citisem cartea înainte și nu bănuiam că poate exista așa ceva. A durat aproximativ un an și a început cu vorbe frumoase. O potrivire extraordinară, ca și când apăruse iubirea vieții. Apoi, etapizat, au venit una după alta, până s-a ajuns la prima palmă, cu scuzele de rigoare, promisiunea că se schimbă.”
Când a fost întrebată dacă au fost semne ale comportamentului abuziv din partea partenerului, victima a spus: „Semne au fost, doar că nu le-am interpretat corect. Nu puteam să vorbesc cu prietenele, cu familia, cu nimeni cunoscut, pentru că eram, cumva, o proprietate, care trebuia să facă ce spune el.” Aceasta a adăugat că a experimentat treptat toate formele de violență: psihologică, socială, verbală, economică, cibernetică, până la violența fizică.
Reporterul a întrebat despre momentul în care a hotărât să plece de lângă partener. Victima a explicat: „Pur și simplu nu mai rezistam să vorbească urât cu mine și să îmi aducă atâtea acuzații pe minut, pe secundă. Am sunat la telefonul verde, la linia gratuită, mi s-au oferit sfaturi, am fost la INML. Apoi am fost la poliție să depun plângere, mi s-a emis ordin de protecție.”
În final, victima a transmis un mesaj pentru cele care se regăsesc în povestea ei: „În primul rând, curaj! Nu aveți nicio vină. Să nu vă fie rușine, mai ales rușine și frică. Căutați informații, există soluții, cereți ajutor! Sper, dacă fac eu acest pas, să rupem puțin lanțul măcar pentru o perioadă, ca altă femeie să nu mai treacă prin ce am trecut eu.” A încheiat prin a sublinia importanța de a nu mai tăcea: „Dacă eu tac, cum au tăcut și alte femei, următoarele femei vor trece prin același lucru, probabil, sau mai grav decât am trecut eu.”
Victimele violenței domestice pot cere ajutor la linia gratuită 0800 500 333.
