Iluzia „paradisului” comunist: „Ceaușescu, un lider remarcabil”
Aproape 36 de ani au trecut de la Revoluția din 1989, care a dus la căderea Regimului Ceaușescu, dar ideea că în comunism „era mai bine” a crescut în popularitate. Conform unui sondaj INSCOP publicat pe 22 iulie, 55,8% dintre români consideră că regimul comunist a fost, mai degrabă, un lucru bun pentru România. Această percepție este susținută de argumente precum „Ceaușescu a fost un lider bun” și că „România era respectată pe plan extern”. Totuși, cât de reale sunt aceste afirmații?
Corupția în perioada comunistă
Istoricul Cosmin Popa afirmă că „corupția în comunism era structurală” și pătrunsă în toate domeniile societății. Aceasta începea de la vârful statului și se extindea până la baza societății, unde oricine putea transforma resursele și cunoștințele profesionale în bunuri și servicii deficitare. Mădălin Hodor, alt istoric, subliniază că „toată lumea dădea șpagă” și că „comerțul la negru era singurul comerț care funcționa”, ceea ce arată că corupția era esențială în sistemul comunist și a fost moștenită de regimul postdecembrist.
Eficiența instituțiilor statului
Potrivit lui Cosmin Popa, instituțiile statului nu erau eficiente pentru că nu erau în slujba cetățeanului, ci „în slujba statului și a partidului”. Hodor adaugă că „singura instituție din România era Nicolae Ceaușescu”, ceea ce subliniază lipsa de eficiență și transparență a instituțiilor în acea perioadă.
România pe plan extern
Emil Hurezeanu, fost ministru de Externe, menționează că România avea probleme interne și externe, iar perioada de emancipare în politica externă sub Ceaușescu a fost limitată. În anii ’70, România a beneficiat de o deschidere internațională, dar aceasta s-a schimbat drastic în anii ’80. Ceaușescu a fost perceput ca un lider care putea fi folosit de Occident pentru a crea probleme în lagărul comunist, dar acest lucru a alimentat megalomania sa.
După 1968, Ceaușescu a avut un „boom” în relațiile internaționale, dar, în anii ’80, România a ajuns să aibă relații diplomatice doar cu dictatori. Hodor afirmă că, deși Ceaușescu a fost lăudat de diplomatice occidentale, acest lucru a fost parte dintr-un joc diplomatic, iar când nu a mai fost util, invitațiile au încetat.
Suveranitatea României
Hurezeanu subliniază că România nu era o țară suverană, ci „înregimentată” în Pactul de la Varșovia și CAER. Într-un exemplu dat de el, România a fost obligată să apeleze la URSS după ce a pierdut sursele de petrol din Iran. Hodor completează că „România nu era atât de independentă”, iar Ceaușescu juca un rol limitat, încurajând un discurs ideologic menit să controleze populația. Aceste idei erau menite să întărească izolarea și să mențină controlul asupra cetățenilor.
