Summitul din Alaska: O privire asupra radicalizării Ucrainei și violenței națiunilor umilite
Umilința pe câmpul de luptă este unul dintre cei mai siguri catalizatori ai unei reacții ultranaționaliste. De la Freikorps în Germania la „mercenarii violenței” ruși – veteranii amărâți ai războiului din Afganistan și ai conflictelor brutale din anii ’90 – furia, criminalitatea și violența organizată au tendința de a se revărsa în societate atunci când războaiele se încheie în dezonoare. Trupele dezamăgite și traumatizate se întorc acasă cu convingerea că numai forța poate răscumpăra națiunea, răspândind haos și politici revanșarde pe parcurs. Dacă Vladimir Putin reușește să-l convingă pe Donald Trump să accepte un acord de pace unilateral care va răsplăti războiul său de agresiune și va lăsa mii de ucraineni sub o ocupație rusă brutală, istoria s-ar putea repeta la Kiev.
Azi, Putin și Trump sunt așteptați să se întâlnească pentru a stabili termenii unui acord de pace privind Ucraina. Miza este extrem de mare. Trump, întotdeauna un showman, salută întâlnirea din Alaska ca un moment decisiv pentru „sfârșitul războiului”. De cealaltă parte a mesei, doi lideri politici ale căror cariere sunt legate de naționalism ar putea decide în curând viitorul Ucrainei. Un lucru lipsește, însă: reprezentarea Ucrainei. Fără această reprezentare, orice acord ar putea alimenta dezamăgirea veteranilor ucraineni, condamnând societatea la ani de tulburări politice.
Expresia care circulă în jurul acordului propus este „schimb de teritorii” – un eufemism care, în practică, înseamnă că nu există niciun schimb. Aceasta ar implica cedarea de către Ucraina a unei vaste zone teritoriale aflate în prezent sub ocupație rusă. Dacă acest lucru s-ar întâmpla și dacă Zelenski ar fi obligat să vândă acordul propriului popor, viitorul apropiat al Ucrainei ar putea fi definit mai puțin de redresare și mai mult de o reacție violentă la ceea ce este perceput ca o înfrângere.
Ucrainenii de toate orientările politice sunt deja furioși pe contururile acordului. Zelenski însuși, sub o presiune imensă din partea clasei politice și a societății civile din țară pentru a nu-i oferi lui Putin o victorie, ar găsi aproape imposibil să vândă orice acord publicului, chiar dacă ar dori. El a afirmat clar: „Ucraina nu va ceda teritorii care ar putea fi folosite ca trambulină pentru război”. De asemenea, s-a arătat la fel de optimist în ceea ce privește excluderea sa de la summitul din Alaska, avertizând că „ei nu pot decide nimic despre Ucraina fără noi”.
Amintirea acordurilor de la Minsk
Ucrainenii își amintesc eșecurile acordurilor Minsk I și II încheiate cu Putin acum un deceniu și faptul că Rusia a călcat în picioare Memorandumul de la Budapesta, care le promitea siguranță în schimbul renunțării la armele nucleare în anii ’90. Mai presus de toate, își amintesc imaginile civililor uciși la Bucea și Irpin, care au șocat lumea la începutul anului 2022. Soldații de pe front, unde rata morților și a răniților crește constant și unde au murit cel puțin 50.000 de ucraineni, se revoltă la ideea de a ceda în fața Rusiei. Un soldat de pe front a declarat că luptele vor continua „până când Rusia va suferi pierderi suficient de mari”.
Prin urmare, un acord care nu abordează nici cauzele, nici efectele războiului – care nu s-au limitat niciodată la extinderea NATO – nu va avea decât un efect negativ asupra populației ucrainene. Este important de subliniat că războiul împotriva Ucrainei are la origine mesianismul imperialist și din ce în ce mai paranoic al Kremlinului, o viziune asupra lumii în care existența independentă a Ucrainei este considerată o amenințare existențială. De când a suferit umilința de a-și vedea candidatul preferat, Viktor Ianukovici, învins în alegerile prezidențiale din 2004, mass-media de stat a lui Putin a răspândit mituri despre „naționaliștii” și „nazistii” ucraineni care complotează împotriva vorbitorilor de limbă rusă din Ucraina.
Revoluția din Maidan din 2014 a fost un alt moment crucial, iar dictatorul rus a acționat pe baza acestor ficțiuni, invadând Crimeea și părți din Donbas sub pretextul opririi unui „genocid” imaginar împotriva vorbitorilor de limbă rusă. Până în 2022, limbajul lui Putin a devenit și mai violent. Extremă dreaptă din Ucraina deținea doar o mică parte din voturile electorale și niciun loc în parlament. De fapt, președintele țării era un artist evreu vorbitor de limbă rusă, popular de ambele părți ale frontierei, ales nu pentru a construi o utopie naționalistă, ci pentru promisiunea de a calma războiul din est.
Perspectivele de viitor
Acceptarea predării oficiale a teritoriilor ocupate ar fi o rană psihică profundă. Forțele ruse au comis crime de război la scară industrială și au distrus orașe precum Mariupol, unde 85% din fondul locativ a fost distrus și zeci de mii de civili au fost uciși. Moscova îi batjocorește pe ucraineni online cu imagini lucioase ale blocurilor de apartamente reconstruite și ale noilor facilități publice, multe dintre ele de proastă calitate, și imagini grotesce ale locurilor unde copiii ucraineni sunt dați spre adopție. Resentimentul față de o pace nedreaptă ar putea genera un răspuns sever.
În discursul ucrainean circulă deja mitul „înjunghierii pe la spate”, construit pe convingerea că Washingtonul și Europa au fost lente în a sprijini Ucraina, înainte de a abandona Kievul când lupta a devenit incomodă. Critici se îndreaptă și către președintele Joe Biden pentru ezitarea în furnizarea de ajutoare. Rădăcinile acestei narațiuni se întind până în 2014, când politica germană de „business as usual” cu Moscova a trecut cu vederea anexarea Crimeii. Trădarea Ucrainei pare să domine fiecare colț al societății ucrainene, dacă acordul Trump-Putin va deveni realitate.
Cel mai sumbru scenariu este o turnură ultranaționalistă și o politică dominată de veterani amărâți și violenți într-o țară decimată demografic și economic, înfometată de țapi ispășitori. În unele colțuri ale societății ucrainene, inclusiv în rândul facțiunilor pro-europene și liberale, circulă deja nume de lideri occidentali acuzați că au ales interesele comerciale pe termen scurt în detrimentul salvării Ucrainei. De asemenea, liderii militari și politicienii ucraineni nu sunt fără vină; comandanții militari, precum Oleksandr Sîrskii, sunt acuzați de soldații obișnuiți pentru înrăutățirea situației de pe front.
Imaginea summitului din Alaska nu ajută în acest sens. O întâlnire între Putin și Trump, fără ca niciun ucrainean să fie prezent, a înfuriat ucrainenii de toate orientările politice. Dacă acordul va fi impus în ciuda obiecțiilor Kievului, naționaliștii vor exploata „trădarea” timp de decenii. Ucraina s-ar putea astfel pregăti pentru un alt război, alegând lideri a căror reputație se bazează pe război – sau s-ar putea trezi cu lideri violenți care se impun cu forța la putere.
Riscurile viitoare
Sprijinul pentru facțiunile naționaliste este încă limitat, dar scena politică ucraineană este profund susceptibilă la forțele turbulente. Mobilizarea online, retorica care sparge normele și apariția unor partide noi ar putea transforma rapid opinia publică. Nimic nu împiedică ascensiunea ultranaționalismului în Ucraina. Într-un sondaj realizat în iunie, Corpul Național ultranaționalist a atins 6%, cel mai înalt nivel din istoria sa.
Decizia lui Zelenski de a primi și susține soldații naționaliști din armată ar putea fi o eroare strategică majoră. Această Ucraina nu s-ar mai orienta spre Bruxelles sau Washington, ci spre interior, reconstruindu-și forțele și militarizând societatea. Putin a afirmat că a fost forțat să invadeze Ucraina pentru a distruge amenințarea „fascismului” ucrainean. Totuși, dacă încheie un acord cu Trump, Putin ar putea descoperi că fantezia sa despre o Ucraină fascistă devine realitate.
O Ucraină ranchiunoasă și traumatizată își va aminti în continuare de agresiunea rusă. Semnarea unui acord de pace nu va face ca problema agresiunii ruse să dispară; ba chiar ar putea agrava problema. Pacea poate fi salvată din cele mai brutale și amare conflicte, dar numai cu multă muncă, negocieri serioase și compromisuri reciproce, concentrându-se pe ceea ce urmează după semnarea acordului. Acordurile de la Dayton, care au pus capăt războaielor din Iugoslavia, au fost rezultatul unor negocieri intense și contribuții din toate părțile. Chiar și în acest caz, acordurile au lăsat intacte rădăcinile naționalismului și facționalismului.
Planul propus pentru Alaska este bogat în promisiuni, dar sărac în detalii. Este puțin probabil ca un acord conceput pentru rețelele sociale să dureze. Chiar și ucrainenii cei mai înclinați spre pace sunt puțini probabil să fie potoliți de un acord de „cedare a teritoriului” atâta timp cât Rusia rămâne neînfrântă. Moscova va continua să lupte, iar o Ucraină traumatizată își va aminti întotdeauna de conflict.
