Elementul cheie în evaluarea riscurilor de îmbătrânire a sistemului cardiovascular
Recent, un studiu publicat în European Heart Journal a relevat faptul că locația grăsimii, și nu Indicele de Masă Corporală (IMC), crește riscul de îmbătrânire a inimii atât la bărbați, cât și la femei. Cercetările s-au concentrat pe modul în care diferitele modele de distribuție a grăsimii corporale influențează îmbătrânirea cardiovasculară. Grăsimea viscerală, grăsimea hepatică, infiltrarea grăsimii musculare și grăsimea abdominală totală au fost corelate cu o îmbătrânire accelerată a inimii.
În trecut, IMC-ul era considerat principalul indice pentru depistarea riscurilor de boli cardiovasculare. Totuși, studiul arată că distribuția grăsimilor prezice mai eficient îmbătrânirea cardiovasculară prematură decât IMC. Grăsimea viscerală și hepatică au un impact negativ asupra sănătății cardiace, în timp ce grăsimea din partea inferioară a corpului are un efect protector asupra femeilor înainte de menopauză.
Potrivit cercetătorilor, grăsimea hepatică, infiltrarea grăsimii musculare și grăsimea viscerală sunt semne asociate cu îmbătrânirea cardiovasculară accelerată la ambele sexe. Totuși, există diferențe semnificative legate de sex în distribuția grăsimii. Femeile prezintă, de obicei, o cantitate mai mare de grăsime subcutanată abdominală, infiltrată muscular și ginoidă, în timp ce bărbații au niveluri mai ridicate de grăsime viscerală, androidă și corporală totală.
Țesutul adipos subcutanat abdominal (grăsime androidă) prezintă un risc crescut de afecțiuni cardiovasculare doar la bărbați, iar țesutul adipos abdominal total este asociat cu rezultate adverse pentru ambele sexe. Grăsimea ginoidă (depozitată pe abdomen și coapse) are un efect protector la femeile aflate la premenopauză, dar este legată de un risc crescut de îmbătrânire cardiovasculară la bărbați.
Studiul a demonstrat că IMC este un predictor mai slab comparativ cu măsurătorile directe ale distribuției grăsimilor. Deși obezitatea contribuie la îmbătrânirea cardiovasculară prematură, distribuția grăsimilor este factorul determinant critic. Activitatea fizică a diminuat parțial, dar nu a eliminat impactul negativ al grăsimii viscerale asupra îmbătrânirii cardiovasculare, iar diabetul a amplificat efectele nocive ale depozitelor de grăsime viscerală și altor tipuri de grăsime.
Cercetătorii sugerează intervenții potențiale, cum ar fi strategii farmacologice menite să reducă grăsimea viscerală și hepatică, concomitent cu reducerea inflamației și îmbătrânirii celulare. De asemenea, măsurile pentru un stil de viață sănătos, cum ar fi dieta și exercițiile fizice, sunt esențiale. Concluzia studiului este că distribuția țesutului adipos reprezintă un factor-cheie și modificabil în îmbătrânirea cardiovasculară, fiind o țintă promițătoare pentru extinderea duratei de viață sănătoasă.
