Capturarea hoților de motorină pe șantierul CFR Brașov–Sighișoara
Judecătorii Tribunalului Brașov au admis parțial solicitarea procurorilor privind arestarea preventivă în dosarul furtului de motorină de pe șantierul de modernizare a căii ferate Brașov–Sighișoara. Șase inculpați au fost arestați preventiv, unul a fost plasat în arest la domiciliu, iar un altul se află sub control judiciar.
Decizia a fost luată de un judecător de drepturi și libertăți, în cazul unor angajați suspectați că au sustras tone de motorină din utilajele folosite în zona Ormeniș și Racoș. Cei șase arestați sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat și furt calificat în formă continuată. Anchetatorii susțin că unul dintre ei ar fi comis 28 de acte materiale de furt, iar ceilalți sunt suspectați de 18, 16, 12, șase, respectiv patru fapte.
Al șaptelea inculpat, cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și cinci acte de furt calificat, a fost plasat în arest la domiciliu, iar al optulea este cercetat sub control judiciar.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, gruparea ar fi fost constituită începând din octombrie 2023 și era specializată în sustragerea și vânzarea motorinei din utilajele de pe șantier. Membrii grupului lăsau utilajele pornite „la ralanti”, cu un consum redus, dar raportau perioada ca fiind „de lucru”.
„Practic, cantitatea de motorină sustrasă se determina matematic și reprezenta diferența dintre cele două tipuri de consum. În timpul furtului comis de unii membri, alții le asigurau paza fizică, fiind implicați inclusiv agenți de pază care aveau responsabilitatea prevenirii acestor fapte”, au transmis procurorii.
În urma celor 23 de percheziții efectuate, anchetatorii au descoperit aproximativ 1,8 tone de motorină. Potrivit cercetărilor, săptămânal erau sustrase sute de litri, însă cantitatea totală furată nu a fost încă stabilită. În dosar sunt vizate și alte persoane.