Cercetătorii dezvăluie cum creierul își activează resursele interne pentru a face față provocărilor unui maraton extrem
Un maraton nu solicită doar mușchii și inima, ci și creierul. Potrivit unui studiu recent, în timpul efortului fizic extrem, creierul începe să consume o parte din structura sa pentru a obține energie. În mod specific, acesta utilizează mielina, un strat gras care învelește și protejează conexiunile dintre celulele nervoase, ca sursă alternativă de „combustibil”. Cercetătorii au observat scăderi semnificative ale acestei substanțe la alergători, la doar două zile după cursă.
Alergarea la maraton, deși considerată o activitate ideală pentru menținerea formei fizice, poate avea un impact puternic asupra organismului. Aceasta poate afecta rinichii, poate provoca probleme digestive, crește riscul de insuficiență cardiacă și duce la leziuni ale sistemului musculo-scheletic. De exemplu, Pheidippides, primul maratonist din istorie, ar fi murit imediat după ce și-a încheiat cursa.
Studiul publicat în revista Nature Metabolism sugerează că maratoanele afectează și creierul, determinându-l să își consume propriile rezerve pentru a compensa lipsa de combustibil în timpul efortului intens. Cercetătorii au observat o scădere a unui biomarker esențial al mielinei la alergătorii de maraton imediat după cursă, ceea ce sugerează că, în condiții extreme, creierul recurge la mielină ca sursă de energie.
Vestea bună pentru alergătorii de cursă lungă este că aceste efecte par să fie reversibile. După ce organismul epuizează sursa principală de energie, glucoza, acesta apelează la rezervele alternative, metabolizând grăsimile. Creierul consumă aproximativ 20% din energia totală a corpului, ceea ce înseamnă că poate suferi rapid daune dacă rămâne fără „combustibil”.
Cercetătorii au scanat creierul a 10 alergători cu 48 de ore înainte de maraton și apoi din nou la două zile, două săptămâni și două luni după cursă, utilizând imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) pentru a detecta moleculele de apă prinse între straturile de mielină. Rezultatele au arătat că, la două zile după cursă, semnalele IRM din 12 regiuni ale creierului erau reduse comparativ cu cele de dinainte de maraton, în unele cazuri cu până la 28%. Modificările la nivelul general al mielinei nu au fost statistic semnificative, sugerând că efectele sunt localizate în zone specifice, în special în cele implicate în controlul motor și în reglarea emoțiilor.
La două luni după cursă, toate măsurătorile mielinei au revenit la valorile de bază. Klaus-Armin Nave, care a studiat modul în care mielina stochează energie, a menționat că rezultatele studiului oferă dovezi solide că, după un maraton, nevoile metabolice ale creierului cresc, iar „combustibilul” stocat în mielină este consumat mai rapid decât în mod normal, ceea ce poate duce la micșorarea volumului cerebral.
Aceste descoperiri nu sugerează că alergătorii ar trebui să evite maratoanele pentru binele creierului lor. Totuși, dimensiunea redusă a eșantionului necesită studii suplimentare pentru a trasa concluzii clare. Efectele limitate asupra nivelului general de mielină indică, de asemenea, necesitatea de cercetări mai detaliate. Aceste efecte ar putea implica riscuri crescute pentru anumite categorii de sportivi, în special pentru persoanele cu scleroză laterală amiotrofică (ALS), ale căror molecule metabolice produse de mielină sunt deja reduse, ceea ce sugerează că exercițiile fizice excesive ar putea agrava problema.
