Constanța pe radarul MAI: anunțuri esențiale înainte de alegerile de mâine
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a susținut astăzi, 6 decembrie 2025, o declarație de presă referitoare la misiunile desfășurate de efectivele MAI în contextul campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale, programate pentru mâine, 7 decembrie.
Monica Dajbog a reamintit că vor avea loc alegeri pentru președintele Consiliului Județean Buzău, primarul general al municipiului București și pentru primari din următoarele localități:
- Orașul Găești – Județul Dâmbovița;
- Comuna Remetea – Județul Bihor;
- Comuna Mihai Eminescu – Județul Botoșani;
- Comuna Marga – Județul Caraș-Severin;
- Comunele Dobromir și Lumina – Județul Constanța;
- Comunele Șieu și Poienile de sub Munte – Județul Maramureș;
- Comuna Sopot – Județul Dolj;
- Comuna Valea Ciorii – Județul Ialomița;
- Comuna Vânători – Județul Iași;
- Comuna Cârța – Județul Sibiu.
Campania electorală s-a încheiat în această dimineață la ora 7:00, iar de la acel moment este interzisă continuarea propagandei electorale prin lansarea, afișarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip.
Principalele misiuni ale structurilor MAI în această campanie au fost menținerea ordinii publice în localitățile unde vor avea loc alegeri, asigurând măsurile necesare pentru desfășurarea în siguranță a manifestărilor electorale și verificarea sesizărilor privind posibile incidente electorale. Misiunile au fost îndeplinite cu profesionalism, fără a fi înregistrate incidente deosebite. Au fost organizate 8 manifestări electorale, toate desfășurându-se în condiții de siguranță pentru cetățeni și candidați.
Pe parcursul campaniei electorale, s-au înregistrat 21 de sesizări referitoare la fapte nelegale, în general în legătură cu nerespectarea reglementărilor de afișaj electoral: 13 sesizări s-au confirmat, 2 nu s-au confirmat, iar 6 sunt în curs de cercetare. O sesizare nu a fost de competența MAI și a fost transmisă spre soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă. Angajații MAI au aplicat o amendă în valoare de 4.500 de lei pentru distrugerea unui afiș electoral, iar cercetările continuă cu privire la 9 fapte penale.
Astăzi, alături de cei peste 25.000 de colegi prezenți în teren, au fost mobilizate suplimentar aproximativ 3.500 de cadre MAI. Pentru ziua votului, vor fi mobilizați suplimentar aproximativ 5.600 de angajați. Efectivele MAI vor asigura măsurile pentru transportul în siguranță a buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secțiile de vot, fără a intra în contact cu materialele electorale.
Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și membrii birourilor de vot vor lua în această seară măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare, inclusiv fixarea posturilor de pază în jurul secțiilor de vot. Secțiile de votare vor rămâne sub protecția efectivelor MAI până mâine dimineață, când vor fi predate președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.
Alegătorii pot vota numai la secția de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința. Pot vota în localitatea unde au reședința doar alegătorii care și-au stabilit reședința cu mai mult de 6 luni înainte de data de 7 decembrie, iar aceasta este încă valabilă în ziua scrutinului. Cetățenii care și-au stabilit reședința cu mai puțin de 6 luni înainte de ziua votului vor putea vota doar în localitatea de domiciliu.
Cetățenii români pot vota cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate model 1997, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și carnetul de serviciu militar în cazul elevilor din școlile militare.
Alegătorii care sunt cetățeni ai altor state membre ale Uniunii Europene și care au reședința sau domiciliul pe teritoriul României votează în baza actului de identitate, însoțit de documentul care atestă adresa din România sau certificatul de înregistrare ori cartea de rezidență permanentă, după caz. Cetățenii români care vor vota cu cartea electronică de identitate nu trebuie să facă dovada domiciliului sau a reședinței, deoarece în momentul scanării documentului, adresa se va afișa automat.
Cetățenii care doresc să voteze, dar nu dețin un act de identitate valabil, au posibilitatea de a solicita o carte de identitate provizorie. Majoritatea structurilor de evidență a persoanelor din județul Buzău, din București și din localitățile de care aparțin circumscripțiile electorale unde au loc alegeri asigură program cu publicul atât astăzi, cât și mâine. Pentru detalii cu privire la documentele necesare obținerii cărții de identitate provizorie, precum și cu privire la orele exacte de program, se recomandă consultarea site-urilor respectivelor autorități publice.

