Cristian Radu în suspans: decizia crucială a Tribunalului Constanța va influența soarta dosarului de la DNA
Tribunalul Constanța este așteptat să se pronunțe în dosarul în care Cristian Radu, primarul suspendat din Mangalia, este acuzat de luare de mită în formă continuată (două infracțiuni), spălare a banilor în formă continuată și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (două infracțiuni).
Instanța de judecată se va pronunța la data de 16 aprilie 2026, în faza Camerei preliminare a cauzei. Tribunalul va anunța dacă dispune începerea procesului sau dacă va retrimite dosarul înapoi la DNA pentru completarea sau chiar refacerea urmăririi penale. Decizia tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Cristian Radu se află sub control judiciar. De asemenea, în același dosar, DNA l-a trimis în judecată, în stare de libertate, pe Vasilache Adrian Ștefan, administrator al unei societăți comerciale, pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia.
Dosarul se află în atenția completului de judecată prezidat de magistratul Mihaela Voichița Nițeanu de la Tribunalul Constanța. Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.