Decizie surprinzătoare a Tribunalului Constanța în cazul lui Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea
Tribunalul Constanța a amânat pronunțarea în dosarul lui Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul comunei Agigea, trimis în judecată de DNA Constanța în 2020. Instanța a anunțat că se va pronunța în acest caz pe 13 mai 2026.
În acest dosar, a fost trimisă în judecată și Ancuța Căluș, secretar al comunei Agigea. Parte civilă în proces este SC Sarda Fish SRL, reprezentată de Datcu Liliana Camelia.
Conform DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că „inculpatul Cîrjaliu Cristian Maricel, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, a inițiat și a pus în executare, în perioada 2012 – 2013, două hotărâri de consiliu local ce au avut ca urmare exproprierea, din patrimoniul unei societăți comerciale, a unui teren în suprafața de 8.940 m.p., inventarierea și intabularea sa în domeniul privat al comunei Agigea.”
Ulterior, terenul a fost dezmembrat în șapte loturi distincte, parte dintre acestea ajungând în proprietatea unei firme deținute de rude și apropiați ai primarului Cîrjaliu. În demersul său infracțional, edilul a fost ajutat de Ancuța Căluș, care a avizat pentru legalitate proiectele celor două hotărâri și le-a contrasemnat.
Acțiunile edilului au inclus aplicarea unor amenzi (anulate ulterior de instanță), obturarea căilor de acces și anularea autorizației de funcționare, având ca scop vătămarea dreptului de proprietate al societății care a deținut terenul inițial și obținerea unor foloase necuvenite, atât pentru Primăria Agigea, cât și pentru societatea controlată de persoanele menționate.
Societatea păgubită s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.573.650 euro și 1.548.988 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța. Această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, fără a înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.