Diana Buzoianu propune o inițiativă legislativă împotriva hărțuirii sexuale
Deputata USR și ministra Mediului, Diana Buzoianu, a depus un proiect de lege la Senat pentru modificarea Codului penal, prin care hărțuirea sexuală să fie sancționată și în absența unei relații de muncă între victimă și agresor. Inițiativa vizează sancționarea faptei și atunci când aceasta are loc o singură dată, în condiții de presiune sau vulnerabilitate.
Potrivit actualei reglementări, hărțuirea sexuală este definită ca „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare”. Diana Buzoianu consideră că această definiție nu mai reflectă realitățile sociale și formele moderne de comportamente abuzive.
Diana Buzoianu a subliniat importanța siguranței femeilor și fetelor din România, afirmând: „Hărțuirea sexuală este o infracțiune care, astăzi, este legată de existența unei relații de muncă și care trebuie să fie repetată pentru a fi sancționată. Dar de ce acceptăm aceste condiții ca fiind naturale? Dacă o femeie este hărțuită de cineva cu care nu are relații de muncă, de ce este fapta mai puțin gravă?”
Inițiativa legislativă propune redefinirea infracțiunii ca fiind „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare”, eliminând condiționarea de existența unei relații de muncă. De asemenea, proiectul prevede majorarea limitelor de pedeapsă cu jumătate în cazul în care fapta este comisă în cadrul unei relații de muncă sau similare.
Un alt aspect important al propunerii este extinderea răspunderii penale în situațiile în care pretinderea de favoruri sexuale nu este repetată, dar este însoțită de presiuni care provoacă victimei o stare de temere. Această prevedere s-ar aplica în următoarele situații:
- când victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
- când fapta este comisă de un membru al familiei sau de o persoană care conviețuiește cu victima;
- când victima se află într-o stare de vulnerabilitate evidentă, din cauza vârstei, bolii, unui handicap fizic sau psihic, sarcinii ori unei situații de dependență;
- când fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.
Modificările propuse sunt considerate necesare pentru adaptarea legislației penale la realitatea actuală, în care hărțuirea sexuală poate avea loc nu doar în mediul profesional, ci și în relații educaționale, de prestări servicii, în spațiul public sau în interacțiuni mediate digital.