Explorarea PSD: Dilemele Opoziției și provocările guvernării
A fi sau a nu fi la guvernare rămâne dilema PSD în negocierile pentru următorul executiv. Situația economică dificilă a țării cere măsuri urgente, unele dintre acestea posibil nepopulare. Președintele Nicușor Dan vrea să găsească cea mai bună formulă prin care să aducă (și să mențină) PSD alături de PNL, USR, UDMR și minorități la Palatul Victoria. Deși ideal în ochii președintelui, scenariul în care social-democrații se alătură la Guvernare poate provoca la fel de multă emoție ca retragerea în Opoziție, spun experții.
Nicușor Dan a pornit în campania electorală cu două mari ambiții – un Guvern de largă majoritate cu toate partidele proocidentale și Ilie Bolojan în fruntea Palatului Victoria. PSD aproape că nu exclude nicio variantă: intrarea în Opoziție sau formarea unui executiv puternic alături de PNL, USR și UDMR. În același timp, lasă loc de discuții și pentru un alt premier în afară de Ilie Bolojan – un tehnocrat sau chiar un social-democrat.
Deși scenariul unui executiv de o largă majoritate ar asigura cea mai confortabilă guvernare, politologul Vlad Adamescu nu exclude posibilitatea ca partidele să nu se poată înțelege în ceea ce privește pachetul de măsuri. Riscul cel mare este de a nu putea duce la bun sfârșit reformele de care are nevoie România. România nu are tradiția coalițiilor formate din mai multe partide. Riscul ca o coaliție europeană, cu toate partidele, să se rupă este mai mic decât riscul ca un PSD rămas în Opoziție să voteze o moțiune de cenzură alături de AUR.
Cine rămâne în Opoziție
Cu un Guvern format din PSD, PNL, USR, UDMR și minorități, Opoziția va deveni platforma partidelor autoproclamate suveraniste. Într-un scenariu de acest fel, vocile populiste și-ar putea asigura un teren și mai fertil pentru următoarele alegeri parlamentare. „Aici, marele risc ar fi ca Opoziția să fie lăsată complet singură, fără niciun partid proeuropean în interior”, afirmă analistul politic Andrei Țăranu. Asta o să crească radicalizarea și va fi o permanentă amenințare la adresa guvernului extrem de puternic, oricât de mare va fi majoritatea. Politicienii, nu doar în România, oriunde în lume, se uită la voturi și dacă văd că încep să piardă din încredere, se duc înspre populism.
Posibilitatea configurării unui parlament cu o majoritate populistă peste trei ani și jumătate rămâne în continuare un pericol. Politologul Răzvan Dan Petri spune că acest risc rămâne la fel de mare ca înainte de alegeri, „pentru că oamenii cer violență, cer fermitate”. Mai mult, inegalitățile socio-economice vor rămâne un motor pentru frustrările din societate, iar o bună parte dintre cetățeni ajung să se simtă tot mai des excluși din „Uniunea Europeană a prosperității”.
Ce se întâmplă în tabăra populiștilor
În ultimele săptămâni, partidele considerate extremiste au trecut prin mai multe crize. La Senat, partidul Anamariei Gavrilă a rămas fără grup parlamentar după ce cinci din cei șapte membri POT au trecut la grupul neafiliaților. În formațiunea lui George Simion se conturează un grup al nemulțumiților, iar o mare parte dintre aceștia își pregătesc mutarea în ACT, noul partid al cofondatorului AUR Claudiu Târziu. Nici SOS România, partidul Dianei Șoșoacă, nu o duce mai bine. Asta înseamnă că, la următoarele alegeri parlamentare, populiștii își vor extinde oferta electorală pentru alegătorii nemulțumiți.
Politologul Răzvan Dan Petri crede că este o greșeală ca puterea să ignore, așa cum a făcut-o până acum, semnalele venite din Opoziție. Dacă Opoziția este una care nu este în stare să-și facă rolul de Opoziție democratică, atunci avem o problemă și prin dezechilibru, pentru că întotdeauna Guvernul va putea să ignore criticile extremiștilor ca fiind doar niște discuții din bula lor. Chiar dacă uneori poate au dreptate, va fi foarte ușor să le ignore, chiar și când ele sunt valide sau necesare, pentru că nu are cine altcineva să critice.
Două lumi diferite
Andrei Țăranu spune că partidele mainstream nu reușesc să iasă din „spațiul strâmt” în care s-au obișnuit, iar asta face ca discursurile celor două tabere să fie și să se mențină diametral opuse. Sunt poveștile astea cu ie, cu industria calului, cu lucruri pe care probabil ei nici măcar nu le înțeleg, dar care, pentru o anumită parte din societatea noastră, cea care are amintirea socialismului și a stabilității din perioada socialismului, se pare că sunt foarte atractive. Plus, evident, numărul nesfârșit de fake-news-uri care alimentează euroscepticismul.
Fără politici publice bine puse la punct, riscul este tot mai mare să adâncim granița dintre cele două tabere. Absența (aproape) constantă a fostului președinte Klaus Iohannis din spațiul public a lăsat România în spate cu nevoia unui lider mult mai deschis și mai vocal în raport cu puterea și cu cetățenii. Sociologul Remus Ștefureac spune că „este vital ca președintele să fie o portavoce”.
Într-o intervenție după turul II al alegerilor, fostul președinte Traian Băsescu avertiza că există riscul ca o parte dintre susținătorii lui Nicușor Dan să se întoarcă împotriva lui dacă măsurile adoptate de Guvern vor genera și mai multă nemulțumire în societate. Analistul politic Andrei Țăranu spune că este nevoie ca președintele Nicușor Dan „să treacă în primele șase luni reformele mari și importante”, cum ar fi primele măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, despre care șeful statului spune că sunt principala prioritate.
Retorica luptei contra sistemului a fost una dintre cele mai puternice teme de campanie. Opoziția considerată extremistă va încerca în continuare să profite de pe urma acestei narațiuni pentru a-și ține electoratul în priză. O linie roșie a președintelui în acest caz ar fi, spune politologul Vlad Adamescu, felul în care puterea se va raporta la serviciile secrete din România. Pentru că toate serviciile din România se raportează șefului statului, președintele României trebuie să dea un exemplu că această influență a serviciilor în societate trebuie să înceteze.
Aritmetica parlamentară le cere acum partidelor să renunțe la orgolii și să lucreze împreună atât pentru cei care i-au votat, cât și pentru nemulțumiții care nu i-au votat. Un lucru este cert: consecințele (ne)respectării promisiunilor făcute în campaniile electorale se vor vedea peste trei ani și jumătate.
