Fetițele dispărute din Mureș au fost găsite în siguranță
Cele două fetițe cu vârste de 4 și 5 ani, date dispărute din Târnăveni în urmă cu o zi, au fost găsite în viață de un pădurar într-o zonă izolată, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș.
„În urma căutărilor efectuate de forțele de ordine și de voluntari, cele două fetițe au fost găsite de un pădurar într-o zonă izolată. În acest moment, sunt duse la o unitate medicală pentru evaluarea stării de sănătate, având în vedere că au stat în frig o perioadă îndelungată”, a declarat reprezentantul IPJ Mureș.
Operațiunile de căutare au început duminică după-amiază și au mobilizat efective importante formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști și voluntari din comunitatea locală. În cadrul acestor căutări au fost folosite mijloace tehnice specifice, inclusiv ATV-uri, vehicule șenilate, drone și câini de urmă.