Flăcările devastatoare de la pensiunea „Casa Teo” din Mahmudia
Peste 40 de pompieri, patru autospeciale de stingere, o autoscară, o ambulanță SMURD și SVSU Murighiol au intervenit sâmbătă seara, 15 noiembrie, pentru a localiza și lichida un incendiu la pensiunea „Casa Teo” din localitatea Mahmudia, județul Tulcea.
La izbucnirea incendiului, în interiorul clădirii se aflau 31 de turiști (26 de adulți și 5 minori) și 15 angajați, toți reușind să se autoevacueze înainte de sosirea primelor echipaje de stingere. Nu au fost înregistrate victime. Administratorul pensiunii a suferit mici arsuri la membrele superioare, dar a refuzat transportul la spital după ce a primit îngrijiri medicale de la personalul medical al SAJ Tulcea.
În timpul intervenției, au fost scoase din incinta pensiunii aproximativ 20 de butelii de mare capacitate, utilizate pentru centrala termică a unității. Incendiul a fost declarat lichidat în jurul orei 00:00, iar cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un cablu electric defect.
Pagubele înregistrate se ridică la aproximativ 250 de mp la nivelul acoperișului și 200 de mp la nivelul podului, iar 5 camere situate la etajul pensiunii au fost afectate. Se menționează că unitatea de cazare și alimentație publică deținea autorizație de securitate la incendiu.

