Impactul deciziilor lui Ilie Bolojan asupra sistemului educațional
Peste 350 de profesori din învățământul preuniversitar au demisionat în ultimele patru luni ale anului trecut, ca urmare a Legii Bolojan. Ministerul Educației a comunicat că majoritatea cadrelor didactice care au părăsit sistemul erau angajate pe perioadă determinată și „pe durata viabilității postului”.
La sfârșitul anului trecut, deputatul AUR Cristina-Emanuela Dascălu a solicitat ministrului Educației informații despre numărul cadrelor didactice care au acceptat diminuarea normei didactice de predare și numărul celor care au demisionat în anul școlar 2025-2026, în urma Legii Bolojan. În răspunsul la această interpelare, Ministerul Educației a precizat că, potrivit datelor furnizate de inspectoratele școlare județene și de cel al municipiului București, 56 de cadre didactice funcționează cu normă incompletă în acest an școlar, dintre care 45 sunt titulare și debutante, iar 11 angajate pe durata viabilității postului.
În perioada septembrie – decembrie 2025, au demisionat din învățământul preuniversitar un număr de 367 de cadre didactice, dintre care 114 titulare și debutante și 253 angajate pe perioadă determinată și pe durata viabilității postului.
Constituirea posturilor didactice la nivelul unităților de învățământ preuniversitar se realizează în baza planurilor-cadru de învățământ în vigoare, respectând prevederile legale privind constituirea formațiunilor de studiu și proiectele planurilor de școlarizare aprobate de consiliul de administrație al inspectoratelor școlare.
Ministerul Educației a subliniat că oferta de curriculum la decizia școlii nu trebuie să depășească numărul maxim de ore pe săptămână stabilit prin planurile-cadru de învățământ, aprobate prin ordin al ministrului Educației.
Cadrele didactice pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei, conform unui ordin al ministrului Educației, care reglementează constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2025-2026. Renunțarea la diminuarea normei de predare determină o diminuare corespunzătoare a drepturilor salariale și a vechimii în muncă/învățământ.
Cadrele didactice repartizate pe posturi conform prezentei proceduri pot opta să nu desfășoare o parte din orele aferente activităților didactice la clasă, cu diminuarea drepturilor salariale și a vechimii în muncă.