Împrumuturile sufletului: Singurătățile Ameliei
Recent, a avut loc lansarea volumului „Singurătățile de împrumut” al poetei Amelia Stănescu. Evenimentul a avut loc la Târgul de Carte Bookfest, pe 31 mai 2025, la standul Editurii Eikon, sub egida căreia a fost publicată cartea. La lansare au participat criticul literar Christian Crăciun, prefațatorul cărții, și directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder. Lansarea de amploare a avut loc la Constanța, la sediul central al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, pe 25 iunie 2025, unde volumul a fost prezentat de scriitorul Andrei Novac și de prof. univ. dr. Ileana Marin.
Volumul „Singurătățile de împrumut” se distinge prin jocuri inteligente de cuvinte și alăturări complexe, care conduc cititorul către revelații profunde. Poezia Ameliei Stănescu explorează teme precum dragostea, singurătatea și introspecția, oferind o privire nuanțată asupra relațiilor interumane și a emoțiilor. Versurile sale sunt caracterizate de umor, dar și de durere, evidențiind fragilitatea și complexitatea experienței umane.
Amelia abordează subiecte precum iubirea, descriind-o ca pe un pretext pentru introspecția amuzant-dureroasă: „Ce frumoasă e dragostea/ până la prima stație/ a singurătății”. De asemenea, reflectă asupra naturii umane, afirmând că „oamenii sunt cobai cu suflete de împrumut” și că „din perspectiva unei flori, oamenii sunt niște ucigași în serie”. În privința vieții, poeta afirmă: „Am o bibliotecă întreagă/ cu vieți povestite”, iar despre libertate menționează: „Libertatea este…/ jocul murdar al singurătății”.
Stănescu reușește să creeze un spațiu al sinelui, în care emoțiile comune se regăsesc în toate interacțiunile umane. În acest context, poeta invită cititorii să își confrunte intimitățile și să le înțeleagă, oferind o experiență literară profundă și provocatoare. Aceasta își descrie volumul ca un loc de „împrumut” al singurătăților poetice, unde gândurile se mișcă și se împărtășesc dureri benefice.
Criticul literar Christian Crăciun a subliniat că Amelia Stănescu „propune o poezie a transparențelor”, caracterizată prin fragilitate și luminozitate controlată. De asemenea, scriitorul Adrian Aluigheorghe a menționat că poezia Ameliei nu vorbește doar despre singurătate, ci și despre cum aceasta devine un spațiu de libertate pentru universul interior al fiecăruia.

