Mamaia, sub semnul modernizării: un nou proiect în apropierea Clubului Nautic Pinguin
Investițiile în sectorul imobiliar au crescut semnificativ în ultimul deceniu în Mamaia, orașul de la malul mării. Dezvoltatorii imobiliari au ales să construiască blocuri pe terenurile disponibile pentru a răspunde cererii tot mai mari de locuințe, stimulată de turismul în continuă expansiune.
Societatea VISION FOR LIFE propune construirea unui nou bloc în zona Clubului Nautic Pinguin. Compania a depus un memoriu de prezentare la Direcția Județeană de Mediu Constanța, având ca obiect proiectul „Construire imobil locuințe colective P+3E-4 retras + terasă circulabilă, sistematizare pe verticală, amenajare incintă, împrejmuire teren și organizare de șantier”, în vederea obținerii acordurilor necesare.
Conform certificatului de urbanism nr. 370/24.03.2025 emis de Primăria Municipiului Constanța, terenul are o utilizare actuală de „curți-construcții – teren liber de construcții”. Proiectul prevede realizarea, pe o suprafață de 487 mp, a unui imobil cu regimul de înălțime P+3E-4 retras, dotat cu terasă circulabilă, sistematizare pe verticală, amenajare incintă, împrejmuire teren și organizare de șantier.
Clădirea va include opt apartamente cu trei camere, o cameră tehnică și o cameră pentru colectarea selectivă a deșeurilor. De asemenea, sunt prevăzute 10 locuri de parcare amenajate în incintă. Proiectul include o suprafață de aproximativ 148 mp de spații verzi, integrate în amenajarea generală a incintei.
Valoarea totală a investiției este estimată la 424.030 euro, iar perioada de implementare propusă este de 24 de luni de la obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare pentru demararea lucrărilor.
VISION FOR LIFE SRL a fost înființată pe 13 august 2018, având sediul pe Șoseaua Industrială nr. 17A din municipiul Constanța. Administratorul societății este Iuliana Mădălina Ciupercă, care deține 95% din capitalul social, alături de Iulian Munteanu, cu 5%. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2024 a fost de 294.718 lei, profitul de 38.613 lei, iar datoriile se ridică la 5.294.817 lei, fără angajați.