Marius Andruh, noul lider al Academiei Române
Academicianul Marius Andruh a fost ales marți președinte al Academiei Române, înlocuindu-l pe Ioan-Aurel Pop, a cărui mandat a ajuns la final. În competiția pentru cea mai importantă funcție din instituție, Marius Andruh a obținut 84 de voturi din 157, în fața contracandidatului său, Mircea Dumitriu. Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale, iar procesul electoral s-a desfășurat în două tururi, deoarece, în primul tur, niciunul dintre candidați nu a reușit să obțină majoritatea de două treimi, conform statutului Academiei. Această alegere este programată să aibă loc o dată la patru ani, în prima săptămână a lunii aprilie.
Marius Andruh își va prelua funcția în termen de 15 zile de la data scrutinului.
Cine este Marius Andruh
Născut în 1954, Marius Andruh este un chimist român. A absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău în 1973 și a continuat studiile la Facultatea de Chimie a Universității din București, Secția Chimie anorganică, pe care a finalizat-o în 1979. A obținut titlul de doctor în chimie în 1988, sub îndrumarea chimistei Maria Brezeanu, și ulterior și-a continuat specializarea post-doctorală la Paris (1991) și la Göttingen (bursier Alexander von Humboldt, 1992-1993).
În primii 5 ani, Marius Andruh a lucrat în producție și cercetare. Din 1984, a început activitatea didactică în cadrul Catedrei de Chimie anorganică a Facultății de Chimie de la Universitatea din București, devenind profesor în 1996 și ocupând funcția de șef de catedră între 2003 și 2019. De asemenea, a fost profesor asociat la Universitatea Québec din Montréal între 1994 și 1996. Marius Andruh este coautor al unor manuale de chimie pentru gimnaziu și liceu.
În 2009, Marius Andruh a devenit membru titular al Academiei Române și a fost numit vicepreședinte al acesteia în mai 2022.