Micul gladiator Luca: Povestea puștiului de la Știința București
Un copil cu inima mare și pași mici, așa îl caracterizează tatăl pe Luca. Micul gladiator trăiește din plin zilele însorite în care poate să iasă afară cu mingea. Face duble, driblează oamenii de pe stradă și poartă pe chip un zâmbet permanent. Pe teren, Lulu, așa cum îl strigă colegii la antrenamente, e acolo cu tot sufletul. Este genul de copil care simte jocul cu o maturitate rar întâlnită. Are stângul care taie apărarea ca un cuțit prin unt și dreptul care poate lovi decisiv când nimeni nu se așteaptă. Îl vezi cum ridică privirea, caută colegul mai bine poziționat și se bucură sincer la reușita echipei. Joacă mereu cu inima, iar de aceea îi iese totul atât de natural.
În umbra fiecărui progres al micului gladiator stă o prezență discretă, dar esențială: tatăl lui. Este acolo, mereu. În ploaie, în vânt, în diminețile friguroase sau în căldura apăsătoare a verii. Nu doar ca să-l vadă jucând, ci ca să-i fie sprijin, martor și aliat. Între ei este o legătură greu de pus în cuvinte. O privire este de-ajuns. Un gest mic spune mai mult decât o mie de cuvinte. Iar micul gladiator știe că, orice s-ar întâmpla pe teren sau în afara lui, tata e acolo. Lângă el, cu el, pentru el.
În ciuda intensității antrenamentelor și meciurilor, Luca reușește să-și păstreze echilibrul. Nu este doar un băiat bun la fotbal, ci și un elev conștiincios, care respectă regulile și aduce aceeași seriozitate de pe gazon și în sala de clasă. El înțelege că adevărata valoare vine din muncă, din respect și din iubirea față de ceea ce faci.
INTERVIU cu Antonio Mureșanu, tatăl lui Luca
Antonio Mureșanu povestește despre Luca: „L-am dus la o echipă de cartier prima dată, unde a învățat practic lucrurile de bază. A lovit încă din prima și cu stângul, și cu dreptul. Ce am remarcat cel mai mult este că nu îi este frică! Doi ani am stat la echipa de cartier, apoi l-am adus aici, la Știința București.”
„De ce Știința? În primul rând, a fost foarte aproape de casă. Apoi, m-am interesat de cum este echipa. Antrenorii, managementul. Știința are un proiect foarte frumos. De când l-am dus prima dată și până acum, echipa a devenit academie. Poate juca la orice categorie, ceea ce este grozav! Suntem una dintre cele mai bune echipe din București.”
Despre cum se simte Luca la antrenamente și meciuri, Antonio afirmă: „Foarte bine! El e atacant, dă foarte multe goluri. Deși nu-i prea convine postul, vrea să fie pe bandă, pentru că aleargă foarte mult. Dar, într-o echipă trebuie să joci unde este nevoie de tine.”
Antonio adaugă: „Luca nu iese din casă fără minge. Când vrem să ieșim, întreabă de fiecare dată: ‘Ieșim cu mingea?’ Dacă răspunsul este nu, nu iese. Pentru el, fotbalul este totul. Mingea este totul. De la patru ani, trebuie să ieșim doar cu mingea afară!”
„Se uită la meciuri acasă? La toate meciurile, inclusiv la cele pe care le joacă el. Aici este un sistem, se filmează jocurile, iar după ce se termină partidele, se încarcă pe internet. Luca, acasă, le revede. Stau lângă el mereu și analizăm fiecare pasă, fiecare gol, fiecare ocazie.”
Antonio concluzionează: „Întotdeauna, energia copiilor ne alimentează. Ce face Luca îmi dă puterea să merg mai departe. Nu lipsesc de la niciun meci, turneu sau antrenament. Norocul meu este că sunt multe în weekend și pot să ajung în timpul săptămânii la serviciu. Când îi vezi satisfacția pe față, te încarci cu o energie mare.”
