Motorină furată de pe șantierul de modernizare a căii ferate din Brașov
Mai mulți angajați ai unei firme implicate în modernizarea unui tronson de cale ferată din județul Brașov sunt acuzați că ar fi constituit un grup infracțional organizat pentru sustragerea de combustibil de pe utilajele folosite la lucrările de modernizare.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au destructurat acest grup infracțional organizat, specializat în furtul de motorină. Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul lunii octombrie 2023, șase bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 40 de ani, din județele Brașov și Galați, angajați ai societății implicate în modernizarea căii ferate, ar fi constituit grupul infracțional, la care ulterior ar fi aderat alți doi bărbați din județul Brașov.
Conform informațiilor disponibile, alte 17 persoane ar fi săvârșit infracțiuni similare, unele dintre acestea fiind în legătură cu activitatea infracțională desfășurată de membrii grupului. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale pun în aplicare, joi, 23 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Brașov și județul Mureș, în acest dosar, unde se fac cercetări sub acuzațiile de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, furt, furt calificat, luare de mită, dare de mită, cumpărare de influență, tăinuire și trafic de influență.
Urmează să fie puse în aplicare 25 de mandate de aducere, persoanele implicate fiind audiate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. În desfășurarea acestor activități sunt implicate forțe din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, beneficiind de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, cât și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și Grupării Mobile de Jandarmi Burebista Brașov.